Elementul de rachetă descoperit la Gura Portiței este de producție rusească. Reacția Forțelor Navale Române

Racheta Gura Portitei

Forţele Navale Române au anunţat că elementul de rachetă descoperit în zona Periboina – Săcele nu avea materiale pirotehnice sau periculoase.

Este vorba despre o componentă care făcea parte dintr-o rachetă antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panţir S-1, produse în Rusia.

Forţele Navale avertizează că în perioada următoare curenţii marini mai pot aduce asemenea obiecte în zona de coastă a României, fără ca acestea să prezinte un pericol.

Forţele Navale au transmis, luni, un comunicat de presă, în legătură cu elementul de rachetă găsit în zona Periboina – Săcele şi ridicat de specialiştii ISU Dobrogea.

“În urma analizei realizate la faţa locului de către reprezentanţii ISU Dobrogea, obiectul a fost identificat ca fiind un motor de start de la o rachetă. Specialiştii Forţelor Navale Române au preluat luni, 16 ianuarie, de la ISU Dobrogea, corpul de rachetă şi l-au depozitat, în siguranţă, la sediul unei structuri acreditate, pentru cercetarea acestuia. În acest sens, Statul Major al Forţelor Navale precizează că elementul descoperit nu conţine materiale pirotehnice sau periculoase şi că acesta reprezintă un tub al unui motor de start de la o rachetă antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panţir S-1 (clasificare NATO SA-22 Greyhound), produse în Federaţia Rusă, care, cel mai probabil, pe timpul desfăşurării acţiunilor militare recente din zona de nord a Mării Negre, a căzut în mare şi a fost adus de curenţii marini în zona litoralului românesc”, au transmis Forţele Navale.

Citește și
taxi
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut

Sursa citată menţionează că acest tip de muniţie nu se află în dotarea Forţelor Navale Române.

“De asemenea, Statul Major al Forţelor Navale menţionează faptul că acest tip de element de muniţie nu se află în dotarea Forţelor Navale Române, este specific forţelor implicate în războiului ruso-ucrainean. Având în vedere caracteristicile acestui tip de rachetă şi frecvenţa utilizării în cadrul acţiunilor de luptă, este posibil ca, în perioada următoare, curenţii marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României sau a altor ţări riverane, fără ca acest lucru să reprezinte un pericol. Cu toate acestea, recomandăm cetăţenilor care observă astfel de elemente de muniţie ca, pentru siguranţa lor, să nu se apropie de obiectele descoperite şi să anunţe de urgenţă autorităţile competente”, au mai precizat Forţele Navale Române.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut

Un taximetrist de 41 de ani a fost reținut pentru tentativă de viol, după ce a încercat să abuzeze de o clientă de 21 de ani, a anunțat IPJ Constanța.

Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”
Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că programele Rabla și Casa Verde ar trebui afectate de reduceri bugetare doar în ultimă instanță, prioritate având tăierile din sporuri, prime și funcții de conducere.

Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic
Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic

Primăria Capitalei le dă bani de chirie celor care trebuie să se mute din blocurile cu rism seismic care vor intra în proces de reabilitare.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.