Elevă găsită înconștientă în baia unui liceu din Târgoviște. Ce au descoperit medicii

×
Codul embed a fost copiat

O elevă de clasa a IX-a a fost găsită inconştientă, miercuri dimineaţă, în grupul sanitar al unui liceu din Târgovişte. Din primele date ale anchetatorilor, se pare că fata ar fi fumat o ţigară care conţinea substanţe interzise.

Eleva a fost găsită de câteva colege care au anunţat imediat profesorul de serviciu. Brigada de combatere a crimei organizate va cerceta cazul.

Câteva eleve, care s-au dus în pauză la toaletă, au găsit-o pe adolescentă căzută lângă chiuvetă.

Au alarmat imediat dascălii, care au chemat asistentul medical al liceului, iar apoi au sunat la 112 să ceară intervenţia celor de la ambulanţă.

Iolanda Militaru, profesor de serviciu: "Nu ştim ce s-a întâmplat cu fata, eu am găsit-o jos, leşinată, în toaleta elevilor. Nu am văzut resturi de ţigară. Este grav."

Citește și
eleva foaie goala bacalaureat
Eleva care a preferat să dea foaia goală la BAC și să ia nota 1 își explică gestul

Medicii i-au acordat primul ajutor adolescentei, apoi au prelevat probe pentru a se stabili exact ce substanţă a consumat.

Dr. Elena Firoiu, purtător de cuvânt SJU Târgoviște: "Elevă a fost adusă de la şcoală, unde a avut două stări lipotimice, după ce ar fi fumat o ţigară, nu ştie cu ce. Nu ştie copilul să spună."

Ce au descoperit jandarmii despre elevă

Jandarmii au aflat apoi ca fata ar fi fumat într-o ţigară primită de la un alt elev din liceu.

Cei de la centrul antidrog din Târgovişte spun că în urmă cu două zile chiar au avut o acţiune de prevenire a consumului de droguri în liceul cu pricina.

Mihnea Moldoveanu, coordonator Centrul Antidrog Dâmbovița: "Nu au apărut astfel de cazuri până în prezent, din ceea ce ştiu."

Din fericire, eleva este în afara pericolului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Ce i-a răspuns Ecaterina Andronescu elevei care a luat 1 la simularea la BAC pentru protest
Ce i-a răspuns Ecaterina Andronescu elevei care a luat 1 la simularea la BAC pentru protest

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a comentat cazul elevei care a protestat la simularea examenului de bacalaureat. 

Eleva care a preferat să dea foaia goală la BAC și să ia nota 1 își explică gestul
Eleva care a preferat să dea foaia goală la BAC și să ia nota 1 își explică gestul

Foi goale sau dimpotrivă, pline de nemulţumiri legate de sistemul de educaţie din România. Asta au primit profesorii din toată ţara după simulările pentru Bacalaureat.

Nota 1 la simularea la BAC. Ce a scris o elevă pe foaia de examen. FOTO
Nota 1 la simularea la BAC. Ce a scris o elevă pe foaia de examen. FOTO

O elevă de 17 ani care a protestat la simularea examenului de bacalaureat a scris în locul rezolvării subiectelor o analiză a sistemului de învățământ pe 6 pagini.

Profesor condamnat pentru hărțuirea unei eleve: ”Îmi eşti dragă! Hai să-ți fac un cadou”
Profesor condamnat pentru hărțuirea unei eleve: ”Îmi eşti dragă! Hai să-ți fac un cadou”

Un profesor de sport dintr-un liceu din Pașcani, judeţul Iaşi, a fost condamnat în prima instanţă la trei luni de închisoare cu suspendare pentru hartuirea sexuală a unei eleve.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.