Evaziune fiscală cu morți. Descinderi în Mureș | VIDEO

Polițiștii și procurorii mureșeni au efectuat marți mai multe percheziții într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 1,25 milioane lei. Persoanele implicate activau în domeniul serviciilor funerare.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au efectuat marți dimineață cinci percheziții domiciliare în județul Mureș, într-un dosar de urmărire penală vizând săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, potrivit unui comunicat transmis de Poliția Română.
Activitățile urmăresc documentarea activității infracționale în domeniul serviciilor funerare, prejudiciul estimat până în prezent fiind de aproximativ 1.250.000 de lei.
Luptători de la Acțiuni Speciale, la percheziții
În cauză urmează a fi puse în executare două mandate de aducere, precizează oamenii legii.
Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș. ”Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul Poliției Române.