Exercițiu antitero cu agenți SRI la bordul unui avion TAROM, aflat în zbor

×
Codul embed a fost copiat

S-au dus adevărate lupte marți seară într-o aeronavă Tarom, la bordul căreia se aflau mai mulți atacatori.

Din fericire a fost vorba despre un amplu exercițiu antitero realizat în premieră de Serviciul Român de Informații în avionul care, potrivit scenariului, zbura spre Larnaca.

A fost pentru prima oară când o astfel de simulare se desfășoară în condiții reale de zbor, iar operațiunea a fost urmărită de jurnaliști invitați la bordul aeronavei.

După ce s-au antrenat într-un simulator, agenţii Serviciului Roman de Informaţii care zboară pe diferite rute aeriene considerate cu risc au trecut marți la următoarea etapă - un exerciţiu în condiţii reale.

Totul s-a petrecut în avionul care aparţine companiei Tarom, unde s-au dus adevărate lupte şi s-au folosit pistoale cu muniţie de antrenament şi sânge fals. La bordul aeronavei au urcat angajaţi de la diferite structuri ale SRI, dar şi jurnalişti. Unii dintre participanţi au jucat rolul atacatorilor, alţii - al victimelor.

Citește și
replica ambasadei SUA
Scrisoarea în numele lui Giuliani, "opinia unei persoane fizice". Guvernul SUA îşi menţine criticile faţă de Legile Justiţiei

Persoane necunsocute au scos arme şi au înjunghiat mai mulţi pasageri, moment în care au intervenit echipele de securitate. Agenţi cu identitate secretă au scos armele şi i-au anihilat pe atacatori.

Pentru cei trei ofiţeri însărcinaţi cu securitatea zborului şi a pasagerilor a fost un test greu, mai ales că nu ştiau cine sunt atacatorii şi ce vor face aceştia.

Marius Bercaru, ofiţer SRI: "Am avut mai mult atacatori, în cascadă, cu misiuni diferite, care fie au încercat să detoneze nişte dispozitive explozive, fie au încercat să atace pasageri. ei au fost neutralizaţi. În final, au rezultat trei morţi şi trei răniţi! Niciunul dintre pasageri."

După ce au fost eliminaţi presupuşii atacatori, au fost anunţate echipajele de la sol şi turnul de control. Aeronava a fost readusa pe aeroport şi, în tot acest timp, pasagerii au fost ţinuţi cu mâinile pe spătarele scaunelor din faţă şi privirea în pământ - pentru că ofiţerii nu ştiau dacă mai sunt alţi atacatori.

După ce aeronava a ajuns în siguranţă la sol echipele antitero au început să evacueze pasagerii. Fiecare persoană a fost coborâtă rând pe rând, una câte una din avion, iar apoi a trecut printr-un filtru de identificare.

Marius Bercaru, ofiţer SRI: "Au fost mai multe scenarii prin care ei se pregătesc pentru a face faţa unor ameninţări survenite la bordul aeronavelor. Bineînţeles, acest lucru nu se face doar de către SRI, se face în colaborare cu aeroportul, Ministerul de Interne..."

Chiar dacă e vorba de un exerciţiu, fiecare etapă e realizată în cele mai mici detalii, inclusiv îngrijirile medicale.

La acest exerciţiu a participat şi personalul de zbor al aeronavei Tarom, care a comunicat cu pasagerii, le-a cerut să îşi păstreze calmul şi să asculte indicaţiile echipei de securitate.

Eugen Dobrin, şef securitate al TAROM: "Sunt pregătiţi, au pregătirea specifică în cadrul centrului nostru de pregătire. Mai sunt incidente de securitate produse de pasageri turbulenţi, dar în nici un caz acte de deturnare sau ameninţare cu bomba."

Reporter: "Au fost momente în care echipa de securitate a SRI aflată la bordul unei aeronave sau înainte să urce al bordul unei aeronave să fie nevoie să intervină?"

Marius Bercaru, ofiţer SRI: "În decursul istoriei, începând din anii 70 au fost câteva situaţii, în ultimii ani nu pot comenta."

Aproape o sută de lucrători SRI, printre care pirotehnişti şi lunetişti, au luat parte la acest exerciţiu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Generalul SRI Dumitru Dumbravă, trecut în rezervă. Declarațiile controversate făcute
Generalul SRI Dumitru Dumbravă, trecut în rezervă. Declarațiile controversate făcute

Generalul SRI Dumitru Dumbravă - care a făcut mai multe declaraţii controversate privind justiţia şi colaborarea sistemului judiciar cu SRI - a fost trecut în rezervă începând cu data de 1 septembrie, printr-un decret semnat marţi de Klaus Iohannis.

Scrisoarea în numele lui Giuliani,
Scrisoarea în numele lui Giuliani, "opinia unei persoane fizice". Guvernul SUA îşi menţine criticile faţă de Legile Justiţiei

Guvernul Statelor Unite crede că România trebuie să continue lupta împotriva corupției și să respecte statul de drept.

Recomandări
Cât ar putea costa salvarea salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Reacția ministrului de Interne despre tânăra gravidă împuşcată mortal lângă Bucureşti. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre tânăra gravidă împuşcată mortal lângă Bucureşti. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.