Explicația ”Fenomenului Brăila”. Județul cu rată record de promovare la Evaluare Națională 6 ani la rând

×
Codul embed a fost copiat

Rezultatele de la Evaluarea Naţională nu arată mai nimic din sistemul nostru de învăţământ. Pentru al şaselea an la rând, judeţul Brăila a fost fruntaş pe ţară, cu o rată de promovare de peste 89,5%.

Dar nimeni nu spune că mulţi elevi au abandonat între timp şcoala, iar alţii nu s-au înscris la examen. Potrivit aşa-numitului "fenomen Brăila", doar copiii buni ajung să susţină aceste examene, pentru ca statisticile să arate bine la Ministerul Educaţiei.

Anul acesta, aproape o mie de elevi din judeţul Brăila nu au mai ajuns ori s-au retras de la Evaluarea Naţională. Şi totuşi judeţul are o rată de promovare de 89,5 la sută. Cifrele au atras atenţia Ministerului Educaţiei, după ce a fost anunţat despre ”fenomenul Brăila” de aproape 100 de asociaţii şi experţi şcolari.

Abandonul şcolar este în continuă creştere, iar sărăcia este principala cauză.

Florin, de exemplu, a terminat 8 clase şi a renunţat la şcoală. Iar ca el sunt mii de copii în toată ţara.

Citește și
evaluare nationala 2018
Județul cu cel mai mare procentaj de medii peste 5 la Evaluarea Naționala. Teleorman și Giurgiu, pe ultimele locuri

"Dau apă la animale, mă duc la iarbă, vin acasă. Acum o să înceapă porumbul pe câmp şi o să fiu non-stop pe câmp să car porumb, să avem la animale. Mi-ar plăcea să învăț o meserie - mecanic auto", spune Florin, de 16 ani.

Florin munceşte cot la cot cu tatăl şi bunica lui. Toată familia trăieşte dintr-o pensie infimă şi un ajutor social.

Manda Dobre, bunica lui Florin: "N-avem bani. Mamaie, n-avem bani. Avem o fărâmă de pensie. Dacă îl dau la şcoală  trebuie bani, mamaie. Un pachet, drumul..."

În tot judeţul Brăila, 2.800 de copii au început clasa a 8-a. Până la final însă, 800 au abandonat cursurile, au rămas corigenţi sau repetenţi. Alţi 204 nu s-au mai prezentat la Evaluarea Naţională. Adică unul din 3 elevi nu a mai participat la examenul fial.

Prof. Dan Gheorghiță, inspector şef ISJ Brăila: "Este o interpretare eronată a faptului că aceşti elevi nu vor ajunge la liceu. Noi asigurăm în planul de şcolarizare număr egal de locuri în licee şi şcoli profesionale."

Rata abandonului pe ţara a ajuns la 18,3 la sută. Numai în acest an, potrivit Ministerului Educaţiei, s-au retras de la scoala 2.257 de elevi de clasa a 8-a.

"Fenomenul Brăila" se repetă şi în Galaţi. Peste 20 la sută dintre copii nu au mai ajuns la Evaluarea Naţională din diverse motive. Situaţia este dramatică şi la cei prezenţi. În Galaţi de pildă, într-o singură scoală din oraş, din 90 de elevi înscrişi, 50 au lipsit de la examene. Şi totuşi rata de promovare pe judeţ este de 83,5 la sută.

Prof. Gabriela Alexandrescu, director Şcoala 18 Galaţi: "A fost opţiunea lor să nu vină la examen. Mai departe, având în vedere că marea lor majoritate sunt adulţi, este opţiunea lor ce anume fac."

În Timiş, situaţia este diferită. 5.306 de elevi au început clasa a opta şi doar 466 dintre ei nu s-au înscris la Evaluarea Naţională. Potrivit inspectorilor şcolari, profesorii i-au îndrumat pe toţi să susţină examenul, indiferent de nivelul lor de pregătire.

Aşa se face că, în Timiş, procentul de promovare este de 69,51 la sută.

Aura Danielescu, inspector şcolar general judeţul Timiş: "Noi trimitem în mod sigur toţi copiii spre Evaluarea Naţională, că nu ne facem un scop anume în a nu-i încheia pe copiii care sunt mai slabi."

România se afla printre primele locuri în Europa la abandonul şcolar, potrivit Eurostat. Ministerul Educaţiei susţine că are un plan prin care să reducă acest fenomen îngrijorător.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Reacțiile unei eleve când și-a văzut notele de la Evaluarea Națională. ”Nu e bine, n-am greșit nimic”
Reacțiile unei eleve când și-a văzut notele de la Evaluarea Națională. ”Nu e bine, n-am greșit nimic”

A fost o zi cu emoţii uriaşe pentru absolvenţii de clasa a VIII-a şi pentru părinţii lor.

Județul cu cel mai mare procentaj de medii peste 5 la Evaluarea Naționala. Teleorman și Giurgiu, pe ultimele locuri
Județul cu cel mai mare procentaj de medii peste 5 la Evaluarea Naționala. Teleorman și Giurgiu, pe ultimele locuri

Ministerul Educației a publicat harta mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2018.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.