Extinderea plajelor de pe litoralul românesc a schimbat condițiile de scăldat

×
Codul embed a fost copiat

Ampla operațiune de extindere a plajelor de pe litoralul românesc a schimbat nu doar "granițele" stațiunii Mamaia, ci și condițiile de scăldat.

Deși constructorii olandezi au realizat o intrare lină în apă, în unele locuri marea este mult mai adâncă decât în anii trecuți, iar salvamarii refac zonele de siguranță. Salvatorii îi asigură pe turiști că pot face baie fără probleme, dacă respectă zonele marcate și steagurile arborate la foișoare.

Extinderea plajelor a modificat însă relieful zonei, iar adâncimea s-a schimbat. În unele locuri, marea este mult mai adâncă decât în trecut, în altele mai mică. Tocmai de aceea salvamarii montează noi geamanduri de avertizare.

Din centrul staţiunii Mamaia spre nord, salvamarii au stabilit, astfel, noile zone de siguranţă.

Pornind din nordul staţiunii, din zona cluburilor, până în dreptul hotelului Modern zona de siguranţă de 1,5 metri adâncime se întinde la aproape 40 de metri spre malul mării.

Citește și
Topul celor mai murdare plaje de pe litoral, curățate de voluntarii unei asociații. S-au adunat peste 5.500 de gunoaie
Cele mai murdare plaje de pe litoral, curățate de voluntari. S-au adunat peste 5.500 de gunoaie

Acest perimetru se reduce aproape la jumătate până aproape de centrul staţiunii, în zona Cazinoului. Aici este cel mai mic perimetru de siguranţă, respectiv 8 metri, porţiune în care apa are adâncimea de un metru şi jumătate. În aceste zile, primii turişti se bucură deja de plajele extinse.

Turist: "Aici este deja 70-80 de centimetri la o distanţă de doi metri jumate".

Turist: "Apa este ok, este o distanţă destul de ok până la adâncimea optimă de a putea înota".

Gabriel Culea, şef serviciu, salvamar din Constanța: "Zona de îmbăiere este foarte mult îngustată faţă de anii precedenți. Turistul trebuie să ştie că trebuie să stea în zona de siguranţă până în geamandură, chiar dacă spaţiul este mai mic".

La fel s-a întâmplat şi în urmă cu cinci ani, când a fost refăcută zona de sud a staţiunii Mamaia. În timp însă, zonele de siguranţă se refac natural şi ajung din nou la 60-70 de metri faţă de ţărm. Pe de altă parte, potrivit contractului, şi cei care au amenajat lărgirea plajelor sunt obligaţi să realizeze lucrările în aşa fel încât pantele de intrare în apă să fie, pe cât posibil, line.

Nicușor Buzgaru, manager de proiect la ABA Dobrogea Litoral: ”Acum ne aflăm la debutul proiectului şi urmează ca, în următorii trei ani, profilul să aibă o progresie lină, asemenator cu ce care a existat acolo".

Lucrările de extindere a plajei se vor muta în sudul litoralului, începând cu Eforie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
VIDEO viral. Un bărbat a uitat să-și scoată masca Covid și s-a bronzat cu urme pe față
VIDEO viral. Un bărbat a uitat să-și scoată masca Covid și s-a bronzat cu urme pe față

O înregistrare video cu un bărbat care spune că a făcut plajă cu masca anti Covid-19 pe față, pentru că a uitat să o scoată, s-a viralizat pe rețelele de socializare, înregistrând milioane de vizualizări și o grămadă de comentarii.

Cele mai murdare plaje de pe litoral, curățate de voluntari. S-au adunat peste 5.500 de gunoaie
Cele mai murdare plaje de pe litoral, curățate de voluntari. S-au adunat peste 5.500 de gunoaie

Se apropie vacanţa de vară, dar în ce condiţii? Ecologiştii au făcut un top al celor mai neprimitoare plaje de la noi - după ce au inventariat gunoaiele strânse de pe 10 sectoare de nisip.

Zeci de persoane au fost amendate pentru că au luat nisip şi scoici de pe plajele din Sardinia
Zeci de persoane au fost amendate pentru că au luat nisip şi scoici de pe plajele din Sardinia

Zeci de oameni au primit amenzi de până la 3.000 de euro pentru că au luat nisip şi scoici de pe plajele din Sardinia, informează presa locală.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.