Familie distrusă în Focșani. O fată de 15 ani a fugit noaptea cu iubitul și au făcut accident cu mașina, iar ea a murit

×
Codul embed a fost copiat

O fată de 15 ani și-a pierdut viața vineri dimineață într-un accident provocat chiar de iubitul ei, un băiat de aceeași vârstă.

Adolescentul, sosit cu părinții în vacanță în România, a luat mașina familiei, un autoturism cu volan pe partea dreaptă și a gonit de la Focșani spre Râmnicu Sărăt. În dreptul localității Podgoria, vehiculul a ajuns pe câmp și s-a răsturnat.

Potrivit polițiștilor, tânărul de 15 ani a luat autoturismul părinților din curte fără ca aceștia să știe. Abia sosiseră din Marea Britanie, unde locuiesc cu toții. La miezul nopții, și-a sunat iubita în vârstă de 15 ani şi au plecat împreună cu mașina. Pe drumul european E85, cel mai probabil din cauza lipsei de experiență și probabil a vitezei, băiatul a pierdut controlul volanului. Vehiculul s-a răsturnat de mai multe ori.

Gabriel Bădica, unchiul fetei: „Azi noapte pe la ora 2 a plecat cu iubitul ei din Bordești care sunt de aceeași vârstă, 15 ani, o nebunie de tineri care i-a costat viața. A plecat și am aflat dimineață că a avut un tragic accident și fata a decedat.”

Citește și
Dealer de droguri la doar 15 ani. Elev din Capitală, prins când le vindea colegilor substanțe periculoase
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza

Pompierii de la descarcerare și echipajul SMURD au ajuns în scurt timp la locul accidentului. Fata de 15 ani a fost scoasă cu greu din mașina distrusă.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut tragedia. Pentru că este minor, băiatul va fi supus unei expertize pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ.

Bianca Andrei, IPJ Buzău: „Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un tânăr de 15 ani din Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Focșani spre Râmnicu Sărat ar fi pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și furt în scop de folosință.”

Rudele sunt șocate de tragedia produsă joi noapte. Fata de 15 ani tocmai ce intrase în clasa a 9-a la liceul pedagogic din Focșani.

Maria Bădica, bunica fetei: „Fata era foarte bună și la învățătură, cuminte, învăța, a fost premiantă la școală. El o pistona mereu, nu o lăsa, anul trecut, astă iarnă adică, tot așa a venit, a luat-o și i-a găsit prin Focșani. I-am spus și noi că nu e bine, nu e frumos, când se face mai mare o să-și găsească și ea un prieten de seama ei.”

Tânărul care a luat mașina părinților și a produs tragedia se află acasă până la terminarea cercetărilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza

Medicul Adrian Abagiu a vorbit despre pericolele neştiute asociate consumului de droguri. El a avertizat că heroina stradală conține substanțe periculoase care complică tratamentul.

Târziu: De ce se teme Simion că mâine ar putea fi arestat? Trebuie să facă public dacă se teme că protestele pot degenera
Târziu: De ce se teme Simion că mâine ar putea fi arestat? Trebuie să facă public dacă se teme că protestele pot degenera

Europarlamentarul Claudiu Târziu s-a întrebat de ce se teme George Simion de arest și dacă știe că la proteste vor avea loc acte ilegale ce necesită intervenția forțelor de ordine.

Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski
Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski

Nicușor Dan participă duminică, în Polonia, la marșul „Milionului de Inimi”, alături de primarul Varșoviei și candidat proeuropean, Rafał Trzaskowski.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.