Felix Bănilă a demisionat de la șefia DIICOT, după un "proces cognitiv" de numai 2 zile

×
Codul embed a fost copiat

Felix Bănilă a demisionat de la şefia DIICOT, la două zile după ce Preşedintele României i-a cerut asta şi l-a criticat pentru modul în care a gestionat ancheta, în cazul Caracal.

Cu toate acestea, acelaşi Bănilă spune că nu îşi reproşează nimic şi că pleacă din funcţia de procuror şef pentru ca DIICOT să nu mai fie ţinta unor presiuni venite din partea unor persoane neavizate, fără cultură judiciară.

Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal și de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia șefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanța funcției, de care, de altfel, sunt pe deplin conștient”, afirma marţi Bănilă, într-un comunicat.

Felix Bănilă a avut nevoie de 36 de ore de gândire şi după ce s-a consultat cu cei din CSM şi cu procurorul general, şi-a trimis demisia la Ministerul Justiţiei.

„Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aș fi făcut datoria și că nu mi-aș fi pus toată priceperea, profesionalismul și buna-credință în exercitarea funcției pe care cu onoare încă o ocup. Consider că la acest moment demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-și continua activitatea într-un climat lipsit de presiune”, a declarat fostul șef al DIICOT.

Citește și
Ana Birchall
Birchall: E inacceptabil modul în care s-a acţionat la domiciliul familiei Melencu

Felix Bănilă a fost numit în funcţia de şef al DIICOT în iulie 2018, tot de preşedintele României, iar acum demsioneaza după doar un an şi două luni, cu mult înainte de a fi ajuns la jumătatea mandatului de trei ani. Acesta intră în istorie ca şeful cu cel mai scurt mandat la conducerea structii din Ministerul Public.

Lui Bănilă, susţin surse neoficiale, nu i s-ar fi reproşat doar modul în care a condus ancheta în cazul Caracal. El a ţinut totuşi să-i răspundă şefului statului care a şi emis decretul de revocare.

Felix Bănilă a mai declarat: „Nu pot accepta ca direcția, a cărui parte integrantă sunt, să reprezinte ținta predilectă și lipsită de apărare a celor care au obligația de rezervă ori a unor persoane neavizate domeniului său lipsite de cultură juridică necesară."

Înainte să trimită demisia, Felix Bănilă a luat o ultimă decizie în calitate de şef: a propus revocarea din funcţia de adjunct a Oanei Schmidt-Haineală, unul dintre procurorii care investighează cazul de la Caracal.

Viitorul şef al DIICOT va fi numit tot de Preşedintele României, la propunerea Ministrului Justiţiei. Până atunci, Georgiana Hosu va asigura interimatul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Procurorul-șef al DIICOT a demisionat. Felix Bănilă a cerut revocarea Oanei Schmidt-Hăineală
Procurorul-șef al DIICOT a demisionat. Felix Bănilă a cerut revocarea Oanei Schmidt-Hăineală

Șeful DIICOT Felix Bănilă a demisionat miercuri, după ce președintele Klaus Iohannis l-a criticat pentru modul în care a fost instrumentată ancheta în cazul de la Caracal.

Birchall: E inacceptabil modul în care s-a acţionat la domiciliul familiei Melencu
Birchall: E inacceptabil modul în care s-a acţionat la domiciliul familiei Melencu

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall a declarat că a avut mai multe discuţii cu procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, în care şi-a exprimat nemulţumirea față de mai multe aspecte, printre care şi modul în care s-a acţionat vineri la casa familiei Melencu.

Şeful DIICOT a anunţat că ar putea demisiona doar după un
Şeful DIICOT a anunţat că ar putea demisiona doar după un "amplu proces cognitiv"

Procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, a prezentat o reacție publică după ce luni, președintele Klaus Iohannis i-a cerut în cadrul unei declaraţii de presă „să îşi înainteze imediat demisia din funcţie”.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.