Fenomen straniu pe litoralul românesc: Plajele au fost cuprinse de o ceață densă

×
Codul embed a fost copiat

Fenomen spectaculos, marți, pe litoral. O ceață densă a cuprins marea, dar și plajele din Mamaia și Constanța.  

Apa mării s-a răcit în ultimele zile, iar afară este foarte cald, astfel s-a format condensul, spun specialiștii.

Turiștii matinali care au observat negura au imortalizat momentele cu telefoanele, încântați că au fost martorii unui fenomen rar și frumos.

Pătura groasă de ceață ca un nor a cuprins plajele din nordul litoralului încă de la primele ore ale dimineții. Turișii matinali care au intrat în apă abia se zăreau în negura densă.

Paul Marin, plajă:Am înotat puțin, după care nu am mai știut să mă întorc, dar m-am luat după soare. Super tare. Fenomenul e superb. Îmi place, mor după el. Dacă ar fi mai des, ar fi fenomenal. L-am văzut acum câțiva ani. Fenomenul ăsta nu apare așa des”.

Citește și
Explozie navă spațială Columbia
Se împlinesc 20 de ani de la explozia navetei Columbia, o tragedie care a curmat viaţa a şapte astronauţi | VIDEO ȘOCANT

Turist:Probabil că e apa foarte rece și e foarte cald afară, din cauza asta”.

R: Ați mai văzut așa ceață pe plajă?

Turist:Nu, e prima oară când am văzut ceață pe plajă. Chiar ne uitam de dimineață, de ce e ceață doar aici. Probabil a plouat de dimineață”.

Turist:Ceață ca la Londra”.

Turist:N-am văzut niciodată. Ceva ciudat, frumos. Nu vezi în fiecare zi așa ceva”.

R: Ați văzut marea când ați ajuns pe plajă?

Turist:Nu, nu. Se vedea așa...la 2-3 metri”.

Turist:Super. Foarte frumos. Un fenoment neașteptat. Venim de peste 20 de ani, dar nu am întâlnit așa ceva. Super, super. O vacanță foarte frumoasă”.

R: Ați reușit să distingeți marea și plaja?

Turist:Foarte puțin. S-a văzut și de la hotel și am venit repede să vedem. Fenomenul ăsta este extraordinar”.

R: Ați filmat, ați făcut poze?

Turist: „Da, da. Am făcut poze să arătăm la copii și la nepoți. De 20 de ani nu am văzut așa ceva”.

Specialiștii spun că fenomenul este unul normal, însă de cele mai multe ori această ceață densă se formează primăvara sau toamna când sunt diferențe mari de temperatură.

Adrian Bîlbă, biolog: „Avem apă din largul mării mai rece e adevărat. Sărată, bună, plină de pești, delfini. Diferența de temperatură a făcut ca în condițiile umidității generate de ploaia de luni - când a plouat și aerul este umed deasupra uscatului - imediat s-a întâlnit frigul cu umiditatea și a generat această ceață”.

În jur de patru ore a durat până când ceața s-a risipit.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Vremea azi, 24 martie. Temperaturile trec de 20 de grade Celsius
Vremea azi, 24 martie. Temperaturile trec de 20 de grade Celsius

Ziua de vineri ne aduce soare şi vreme mult mai caldă decât ar fi normal. Vântul nu pune probleme, însă la începutul zilei o să fie ceaţă în unele zone. Maximele pleacă de la 13-16 grade pe litoral şi ajung la 22-23 de grade în Moldova şi în Banat.

Se împlinesc 20 de ani de la explozia navetei Columbia, o tragedie care a curmat viaţa a şapte astronauţi | VIDEO ȘOCANT
Se împlinesc 20 de ani de la explozia navetei Columbia, o tragedie care a curmat viaţa a şapte astronauţi | VIDEO ȘOCANT

La 1 februarie 2003, naveta Columbia s-a dezintegrat deasupra Texasului, într-un amestec de ceaţă densă şi zgomot asurzitor, luând viaţa celor şapte astronauţi la bord şi grăbind retragerea din uz a vehiculellor spaţiale americane.

 

Aglomerația de la munte s-a risipit, o dată cu ceața și chiciura. La cota 2000, un bărbat a schiat la bustul gol
Aglomerația de la munte s-a risipit, o dată cu ceața și chiciura. La cota 2000, un bărbat a schiat la bustul gol

La Sinaia, turiștii și-au luat revanșa după supărarea provocată de o defecțiune a gondolei. La Cota 2000 a fost o zi perfectă de schi, cu cer senin și soare, iar instalațiile de transport pe cablu au funcționat cum trebuie.

ANM a emis duminică o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă în localităţi din judeţul Botoşani, până la ora 21:00
ANM a emis duminică o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă în localităţi din judeţul Botoşani, până la ora 21:00

istraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă pentru localităţi din judeţul Botoşani, valabilă până la ora 21:00.

Recomandări
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.

România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.