Festival dedicat mustului în parcul IOR din Capitală. Cea de-a 23-a ediție se încheie duminică seară

×
Codul embed a fost copiat

Roadele toamnei sunt sărbătorite zilele acestea în mustului.

 

Desigur, și pastrama de oaie este nelipsită pentru că merge la perfecție cu licoarea dulce. Bucătarii au ținut delicatesa în baiț câteva zile, iar acum o pregătesc pe grătare.

Aromele toamnei

Se simte toamna în zilele mai scurte și reci, dar mai ales în arome. Miroase a fum, a recolte și a must. Licoarea anotimpului e sărbătorită peste tot, inclusiv în Capitală, unde un festival dedicat este găzduit în parcul IOR, lângă biserica maramureșeană.

Vânzător de must: „Avem trei soiuri de must. Primul este căpșunică și este cel mai aromat. După mai avem hamburg tămâios și mai avem și otonel. Ține în jur de 3-5 zile la frigider, chiar și mai bine”.

Cu așa marfă clienții nu sunt greu de convins.

Citește și
CSID vinuri
Călătoria către cea mai nobilă dintre băuturi. De la must și tulburel, la vin parfumat și vinars

Cumpărător: „Am gustat din amândouă și mi-a plăcut cel tămâios și l-am luat”.

Reporter: Ați mai venit și în alți ani?

Cumpărător: „Nu, e primul an”.

Bărbat: „Pastrama de oaie și mustul, pentru astea venim. În fiecare an suntem prezenți de câte ori se face festivalul acesta”.

Grătarele și tigăile sfârâie necontenit, iar bucătarii se întrec în rețete.

Bucătăreasă: „O pastramă foarte fragedă de berbecuț în bere fiartă cu ceapă și câteva ingrediente. Secretul ar fi să fie bine fiartă în bere”.

Femeie: „Mi-am luat niște pastramă de berbecuț, carne de oaie, carne la garniță. Foarte bun”.

Reporter: Ce ți-a plăcut cel mai mult dintre toate?

Femeie: „Pastrama de berbecuț”.

Reporter: Și de băut ce anume?

Femeie: „Mi-am luat niște must. Mi-a plăcut hamburgul foarte tare”.

Mihai Bilcu, organizator: „Vă așteptăm să degustați și să luați și acasă trei sortimente de must, stors pe loc”.

Cei care vor să iasă puțin din meniul clasic au alternative.

Vânzător: „Suc de rodii, fresh de rodii natural. Este foarte sănătos, antioxidant”.

Bucătăreasă: „Am pregătit o carne de porc la garniță pe care o mai ținem puțin în untură să fie preparată complet”.

Vânzator plăcinte: „Din partea Dobrogei venim noi cu plăcinta de dovleac care acum este sezonul ei, de vișine, de brânză”.

Cea de-a 23-a ediție a festivalului mustului din parcul IOR se încheie duminică seară.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
A ajuns în stare gravă după ce a încercat să bea must. Ce a pățit o adolescentă din Botoșani
A ajuns în stare gravă după ce a încercat să bea must. Ce a pățit o adolescentă din Botoșani

O adolescentă din Botoșani a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a încercat să bea must dintr-o sticlă pe care o avea în casă.

Călătoria către cea mai nobilă dintre băuturi. De la must și tulburel, la vin parfumat și vinars
Călătoria către cea mai nobilă dintre băuturi. De la must și tulburel, la vin parfumat și vinars

Iar acum vizităm împreună o podgorie, o cramă și un beci pentru vin nobil.

Gogoși americane printre pastramă de berbecuț și must, la un festival culinar din București
Gogoși americane printre pastramă de berbecuț și must, la un festival culinar din București

Bucureștenii au avut parte de un adevărat spectacol culinar, la Festivalul Toamna la Ceaun. Pastrama de berbecuț s-a servit alături de un pahar cu must, iar micii au făcut casă bună cu berea.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.