Fetiță de 11 ani din Botoșani, abuzată sexual de propriul bunic, cu știința părinților. O punea să doarmă dezbrăcată cu el

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă într-o comună din județul Botoșani, după ce o copilă în vârstă de 11 ani ar fi fost abuzată sexual de bunicul ei. Grav este că faptele ar fi ajuns încă de acum doi ani la urechile părinților, însă aceștia au tăcut.  

Familia era în atenția autorităților locale pentru alte probleme, însă Asistența Socială nu a făcut nimic.

Atenție, urmează detalii care va pot afecta emoțional!

În comuna de lângă Botoșani, familia cu doi copii era cunoscută cu probleme. Atât părinții copilei abuzate, cât și bunicul fetitei, un bărbat în vârstă de 71 de ani, sunt mari consumatori de băuturi alcoolice. Victima ar fost obligată, încă de acum doi ani, să doarmă dezbrăcată cu bătrânul, care o atingea în zonele intime.

În cele din urmă, tatăl este cel care a sunat  la 112. Iar din ceea ce le-a spus polițiștilor reiese că atât el, cât și soția știau despre suferințele îndurate de fetiță. Dar au păstrat tăcerea.

Citește și
DIICOT
Percheziţii în Iași la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modeling

Tot de acum doi ani, și Asistența Socială din comună trebuia să monitorizeze familia, pentru că mama copilei avea un ordin de protecție din cauza bătăilor primite de la soț.

Numai că autoritatea locală s-a mulțumit cu o anchetă socială din birou și, spune primarul, cum fetițele nu erau bătute, nu a fost sesizată mai departe Protecția Copilului.

”Fetița a fost obiectul unui abuz de natură sexuală”

Voicu Murariu, primar: Nu am știut că fetele sunt în pericol. Chiar dacă între părinți erau bătăi, fetele nu au fost agresate.

Reporter: Totuși, acolo un abuz psihic există.

Voicu Murariu: Psihic, normal. Când ești copil și vezi că părinții se bat și țipă, normal că ești afectat.

Reporter: În condițiile astea, nu ați sesizat DGASPC?

Voicu Murariu: Eu, personal, nu am fost acasă la această familie.

Reporter: Dar Asistența Socială?

Voicu Murariu: Nu știu, nu mi-a spus”.

Acum, fata se află într-un centru social și a început un program de consiliere psihologică. Cel mai probabil, în zilele următoare, și sora ei, o adolescentă de 15 ani, va fi luată din familie și adusă în centrul respectiv.

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC Botoșani: ”Din primele audieri a rezultat că, într-adevăr, fetița a fost obiectul unui abuz de natură sexuală. Atunci când copiii aceștia cresc într-un mediu abuzator sau sunt neglijați, nu este suficient că nu erau bătuti, ar fi trebuit să fim sesizați pentru că am fi făcut o evaluare”.

Daniela Mitrofan, psiholog: ”Prima dată când se află despre un abuz este important ca autoritățile, familia, să extragă copilul din mediul respectiv, tocmai pentru a nu-l traumatiza. Cu cât copilul stă mai mult, cu atât trauma este mai profundă, e nevoie de mult mai mult de lucru și rănile emoționale sunt imense”.

Bunicul fetei a fost arestat pentru 30 de zile.  

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Un tată este acuzat că și-a ucis fiul. În urmă cu 11 ani, el a fost închis pentru că și-a zdruncinat primul copil
Un tată este acuzat că și-a ucis fiul. În urmă cu 11 ani, el a fost închis pentru că și-a zdruncinat primul copil

Un bărbat din Carolina de Nord a fost arestat, în 2012, pentru abuz asupra copilului după ce și-a zdruncinat fiul în vârstă de trei săptămâni, cel mic rămânând cu probleme mintale în urma gestului tatălui său.

Percheziţii în Iași la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modeling
Percheziţii în Iași la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modeling

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modeling, victimele fiind exploatate sexual prin constrângere şi abuz emoţional.

Pedeapsa primită de un bărbat care a abuzat sexual două fetițe luate în plasament de soția lui
Pedeapsa primită de un bărbat care a abuzat sexual două fetițe luate în plasament de soția lui

Un bărbat de 45 de ani din Botoşani, care a abuzat sexual două fetițe, luate în plasament de soţia lui, a fost condamnat acum definitiv la opt ani de închisoare.

Vedeta Netflix condamnată la 12 ani de închisoare pentru abuz sexual al minorilor. Ce s-a aflat despre Jeremiah Harris
Vedeta Netflix condamnată la 12 ani de închisoare pentru abuz sexual al minorilor. Ce s-a aflat despre Jeremiah Harris

Jeremiah „Jerry” Harris, una dintre vedetele serialului documentar Netflix „Cheer”, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru acuzații de abuz sexual asupra minorilor.

Cântăreţul R. Kelly a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru abuz sexual
Cântăreţul R. Kelly a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru abuz sexual

Cântăreţul american R. Kelly a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru acuzaţii de abuz sexual.  

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.