Fetiță de 4 ani sechestrată într-un beci din Neamț chiar de către tatăl ei. Acesta amenința polițiștii cu un topor în mână

×
Codul embed a fost copiat

O fetiță de patru ani a fost sechestrată într-un beci, în Neamț, și a fost eliberată doar după intervenția mascaților de la echipele de intervenție ale Poliției. Copila era ținută cu forța de tatăl ei.

Tatăl fetei refuza să o înapoieze mamei, la încheierea programului de vizită, cei doi părinţi fiind divorţaţi.

La data de 26 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie de 43 de ani, din Răuceşti, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, fostul soţ, de 64 de ani, ar fi refuzat să înapoieze o minoră, de 4 ani şi 9 luni, conform programului de vizită stabilit de Judecătoria Piatra-Neamţ. Poliţiştii s-au deplasat la imobilul bărbatului, din localitatea Săvineşti, context în care acesta ar fi adresat ameninţări de natură a produce o stare de temere, cu privire la securitatea minorei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, potrivit news.ro.

După amenințările tatălui, polițiștii au chemat trupele de intervenție, care l-au imobilizat pe tatăl copilei. Au ajuns echipe formate din poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti, Poliţia municipiului Piatra-Neamţ, luptători şi un negociator din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Neamţ, arată sursa citată.

Citește și
sechestrata
O femeie a fost sechestrată și agresată timp de trei zile de un individ, în Vaslui. Un vecin a ajutat-o să scape
fetița sechestrată în beci

În imobilul în cauză se afla bărbatul de 64 de ani, care împreună cu un alt bărbat de 90 de ani, adresau ameninţări folosindu-se de un topor. În urma intervenţiei în forţă a poliţiştilor, minora a fost identificată în subsolul imobilului, împreună cu concubina (în vârstă de 32 de ani) a bărbatului de 64 de ani”, a precizat sursa citată.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, în care fac cercetări pentru nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, pentru stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs acest eveniment.

Copila se află în afara oricărui pericol, au precizat polițiștii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Scene ca în filme, în cadrul unui exercițiu. Mascații au tras focuri de armă după ce o persoană a fost sechestrată
Scene ca în filme, în cadrul unui exercițiu. Mascații au tras focuri de armă după ce o persoană a fost sechestrată

Scene demne de filmele de acțiune s-au derulat în localitatea Sântioana din Mureș, unde s-au tras inclusiv mai multe focuri de armă, pentru salvarea unei persoane sechestrate.

O femeie a fost sechestrată și agresată timp de trei zile de un individ, în Vaslui. Un vecin a ajutat-o să scape
O femeie a fost sechestrată și agresată timp de trei zile de un individ, în Vaslui. Un vecin a ajutat-o să scape

Un bărbat din comuna Deleşti a fost arestat preventiv, fiind acuzat de lipsire de libertate, lovire sau alte violenţe şi furt, după ce a sechestrat şi agresat o femeie din oraşul Cugir.    

Calvarul unei femei de 36 de ani din Maramureș. A fost sechestrată, bătută și violată de iubitul ei, timp de două săptămâni
Calvarul unei femei de 36 de ani din Maramureș. A fost sechestrată, bătută și violată de iubitul ei, timp de două săptămâni

Experiență de coșmar pentru o femeie de 36 ani din Tăuții-Măgherăuș, județul Maramureș.  

O fetiță de 10 ani din Buzău a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată. Ce au descoperit polițiștii
O fetiță de 10 ani din Buzău a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată. Ce au descoperit polițiștii

O fetiţă în vârstă de 10 ani din localitatea Calvini a sunat la 112 susţinând că este sechestrată într-un imobil, însă alarma s-a dovedit a fi falsă, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.

O femeie din Giurgiu a fost sechestrată timp de zece zile. Cine este vinovat și cum a fost salvată
O femeie din Giurgiu a fost sechestrată timp de zece zile. Cine este vinovat și cum a fost salvată

Poliţiştii din Giurgiu au reţinut un bărbat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă în familie, după ce mama unei femei a reclamat că fiica sa este sechestrată.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.