Filmul exercițiilor militare de Ziua Marinei. Cele mai spectaculoase momente

×
Codul embed a fost copiat

Spectacol grandios la Constanța, unde mii de militari în uniforme impecabile, dar şi zeci de nave de luptă, au defilat de Ziua Marinei.

În jur de 15.000 de oameni au privit fascinaţi demonstraţiile puse la punct după săptămâni de repetiţii şi antrenamente dure. Potrivit autorităţilor, a fost cel mai numeros public din ultimii ani.

Manifestările au început conform vechilor tradiţii marinăreşti cu ridicarea Pavilionului şi a Marelui Pavoaz şi 21 de salve de tun.

Din spumele marii a apărut şi Zeul Neptun, personaj legendar. La demonstraţii au participat 16 nave militare, printre care şi bricul "Mircea", care anul acesta împlineşte 80 de ani.

Au fost simulate şi diverse operaţiuni ale scafandrilor iar elicopterele au făcut spectacol pe cer.

Citește și
Klaus și Carmen Iohannis au participat la evenimentele organizate de Ziua Marinei
Klaus și Carmen Iohannis au participat la evenimentele organizate de Ziua Marinei

Aproape 3000 de militari au fost mobilizaţi pentru evenimentele de dedicate zilei marinei, printre ei şi scafandrii militari într-o adevărată demonstraţie de forţă.

La aplicaţia de amploare au luat parte şi militari ai forţelor navale americane.

Scafandrii de luptă au fost lansaţi de la bordul unui elicopter Puma Naval şi de pe o ambarcaţiune rapidă, pentru a simula atacul ţărmului.

În altă secvenţă a scenariului, elicoptere şi avioane de luptă MIG-21 Lancer, F-16 şi Eurofighter Typhoon au atacat gruparea de forţe de pe mare.

Unul dintre cele mai spectaculoase momente a fost contracarea asaltului inamic.

Iar într-o altă desfăşurare de forţe, câţiva scafandri au fost salvaţi cu ajutorul unui elicopter.

Pe mal, aliniaţi impecabil, alţi luptători îşi aşteptau intrarea în rol. Deşi a bătut o briză răcoroasă, 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un militar american, care făcea parte din Garda de Onoare, a leşinat în timpul discursului preşedintelui Iohannis şi a fost dus la spital.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre provocările de securitate din zona Mării Negre.

Klaus Iohannis, preşedintele României: ''Asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţă fiecărui român, nu se poate realiza fără o bună înzestrare şi modernizare a Armatei şi fără perfecţionarea continuă a militarilor noştri."

La eveniment şi-a făcut apariţia şi silueta aristocratică a bricului Mircea.

Diana Mureşan, cadet: "Este destul de emoţionant, părinţii noştrii ne aşteaptă să ne vadă de la Cazino, este o experienţă interesantă. Este pentru prima dată când particip pe bric la Ziua Marinei."

Pe faleza de la comandamentul marinei s-au adunat aproape 15.000 de oameni, localnici şi turişti de pe întreg litoralul.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Momentul în care un militar american leșină în timpul discursului lui Iohannis. VIDEO
Momentul în care un militar american leșină în timpul discursului lui Iohannis. VIDEO

Un militar american care participa la festivităţile de Ziua Marinei, de la Constanţa, a leşinat în timpul discursului preşedintelui Klaus Iohannis.

Klaus și Carmen Iohannis au participat la evenimentele organizate de Ziua Marinei
Klaus și Carmen Iohannis au participat la evenimentele organizate de Ziua Marinei

Klaus și Carmen Iohannis au participat la evenimentele organizate de Ziua Marinei

Prezenţă record la festivităţile de Ziua Marinei. 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri
Prezenţă record la festivităţile de Ziua Marinei. 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri

Pe faleza din Constanţa, mii de oameni au venit să asiste la un spectacol grandios organizat, ca în fiecare an, de Forțele Navale Române, dar la care participă şi nave şi militari din ţările aliate.

Ziua Marinei. Demonstraţii cu nave de război, la care au participat şi forţe americane
Ziua Marinei. Demonstraţii cu nave de război, la care au participat şi forţe americane

Mii de oameni au venit la Constanţa la un spectacol grandios organizat, ca în fiecare an, de Forțele Navale Române, dar la care participă şi nave şi militari din ţările aliate.

Carmen Iohannis, apariție spectaculoasă la Ziua Marinei. GALERIE FOTO
Carmen Iohannis, apariție spectaculoasă la Ziua Marinei. GALERIE FOTO

Președintele Klaus Iohannis a venit, joi, la Constanța, unde au loc festivitățile de Ziua Marinei, însoțit de soția sa Carmen.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.