Microbuz lovit de tren: 4 morți. ”Șoferul vorbea la telefon, conducea cu coatele”

×
Codul embed a fost copiat

Au fost momente de coşmar, între Buzău şi Brăila. Patru oameni au murit, iar alţi 12 au ajuns la spital, după ce un microbuz cu pasageri, a fost lovit în plin de un tren.

Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. Oamenii, care muncesc în straintate, veneau acasă de sărbători.

Anchetatorii încearcă să afle de ce şoferul microbuzului, un fost poliţist, nu a oprit la semnalele care anunţau venirea garniturii, şi a forţat trecerea. Primele informaţii din anchetă arată că, în momentul traversării, în microbuz era foarte mare gălăgie, iar cel de la volan ar fi vorbit la telefon.

Microbuzul circula dinspre Buzău spre Brăila. Pasagerii se întorceau din Franţa, Germania, Elveţia şi Danemarca. De la Oradea, şoferul ar fi trebuit să-i ducă teferi până acasă, în localităţi din Galaţi, Vrancea şi Brăila.

Dar la o intersecţie cu calea ferată de pe DN 2B, în dreptul localităţii Bâlhacu, bărbatul a ignorat toate semnalele, a ocolit alte maşini aflate în faţă, a rupt semibariera aflată pe sensul său de mers şi a ţâşnit direct în fata trenului. Locomotiva a izbit în plin microbuzul şi l-a târât peste 200 de metri.

Citește și
accident Buzau
Accident cu 16 victime în Buzău, după ce trenul a lovit un microbuz. Planul Roşu, declanşat

Ce spun rudele victimelor

Potrivit unora dintre rudele victimelor, în maşină era gălăgie, iar muzica era dată la maximum. Este posibil şi ca şoferul să nu fi avut cea mai bună vizibilitate.

Mama unui rănit: În față, fetele erau cu picioarele pe bord. Şoferul era agitat, vorbea tot timpul la telefon, conducea doar cu coatele şi fetele fumau, se distrau, muzică la maxim, au intrat prin barieră şi în momentul când au intrat, toţi din microbuz au strigat „murim”.
Reporter: Nu a văzut nimeni că vine trenul?
Mama unui rănit: Băieții din maşină au strigat, dar el nu a auzit, dar când au ajuns pe linie atunci a frânat.

Declarațiile martorilor

Probabil distras, bărbatul de 51 de ani din Vrancea, fost poliţist, nu a ţinut cont de faptul că semibariera de pe sensul său de mers, era coborâtă, iar semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

„Am simţit deodată că pune frână brusc şi de ce, nu ştiam şi ne-am dat seama stai că a luat ceva şi am ieşit să ajutăm cum putem, am scos câteva persoane şi atât”, spune un martor. 

Zeci de salvatori din judeţul Buzău au fost mobilizaţi la locul accidentului.

Pe măsură ce pompierii scoteau răniţii, aceştia erau preluaţi imediat de medici.

Primii care au sărit în ajutorul victimelor au fost pasagerii trenului care circulă pe ruta București-Galați.

„Am coborât şi am fost acolo în principiu am crezut că a dat peste un om după ce am ajuns acolo am văzut că era microbuzul”, spune un martor. 

Pentru patru dintre pasageri, două femei şi doi bărbaţi, impactul a fost fatal. 3 dintre ei au murit pe loc, iar o a patra persoană, o faţă de 24 de ani s-a stins la spital. Dintre răniţi mulţi sunt în stare critică, inclusiv şoferul microbuzului. Primele cercetări arată că bărbatul avea toate actele în regulă.

Poliţiştii i-au deschis şoferului un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
O tânără rănită în microbuzul lovit de tren a murit la spital. Pasagerii veneau din Germania
O tânără rănită în microbuzul lovit de tren a murit la spital. Pasagerii veneau din Germania

O tânără rănită în accidentul de luni seară din judeţul Buzău, unde un microbuz plin cu oameni a fost lovit de un tren Interregio, a murit la spital, marţi dimineaţă, numărul deceselor ridicându-se astfel la patru.

Accident cu 16 victime în Buzău, după ce trenul a lovit un microbuz. Planul Roşu, declanşat
Accident cu 16 victime în Buzău, după ce trenul a lovit un microbuz. Planul Roşu, declanşat

Accident rutier grav luni seară pe DN 2B

Şofer prins cu 212 km/h în Buzău. Limita maximă isă era de 100 de km/h
Şofer prins cu 212 km/h în Buzău. Limita maximă isă era de 100 de km/h

Un tânăr de 25 de ani din Iaşi a fost prins de poliţiştii de la Serviciul Rutier al Poliţiei Buzău conducând cu 212 kilometri la oră, pe DN 2 (E 85), pe un tronson de drum unde limita maximă isă este de 100 de kilometri la oră.

Cutremur în România, vineri dimineață. S-a produs la o adâncime de 150 de kilometri
Cutremur în România, vineri dimineață. S-a produs la o adâncime de 150 de kilometri

Un cutremur cu magnitudinea 3,8 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 8:25, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.