Focuri de armă la o biserică din Bacău. Au fost implicați doi bătrâni, dintre care unul de aproape 90 de ani

biserica
Facebook/ Parohia Podu Turcului

Doi bărbaţi din comuna Podu Turcului sunt cercetaţi penal după ce vineri au tras mai multe focuri cu puşca, în aer, în curtea bisericii din localitate, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău.

 

"În această dimineaţă, doi băcăuani din comuna Podu Turcului au tras şase focuri în curtea bisericii, în plan vertical, cu puştile de vânătoare de calibru 12. Motivul, care ţine de o tradiţie veche de prin partea locului - alungarea spiritelor rele.

Spre ghinionul lor, în zonă se aflau şi jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, care au intervenit şi i-au legitimat pe cei doi, în vârstă de 86 ani, respectiv 78 ani, constatând că armele de vânătoare erau deţinute în mod legal", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea.

Cei doi bătrâni sunt cercetați penal

Jandarmii le-au întocmit celor doi bărbaţi actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă letală sau interzisă fără drept.

Citește și
Șofer din Iași cu o mașină neînmatriculată, căutat de polițiști. Au tras focuri de armă, dar nu l-au prins
Șofer din Iași cu o mașină neînmatriculată, căutat de polițiști. Au tras focuri de armă, dar nu l-au prins

Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Doi tineri din Mizil, reținuți după ce au fluturat o armă, online. Ce au găsit polițiștii la percheziție
Doi tineri din Mizil, reținuți după ce au fluturat o armă, online. Ce au găsit polițiștii la percheziție

Doi tineri din Mizil au fost reținuți după ce ce s-au lăudat cu o armă de foc pe o rețea de socializare. Polițiștii au găsit mai multe asemenea obiecte la percheziție.

Șofer din Iași cu o mașină neînmatriculată, căutat de polițiști. Au tras focuri de armă, dar nu l-au prins
Șofer din Iași cu o mașină neînmatriculată, căutat de polițiști. Au tras focuri de armă, dar nu l-au prins

Polițiștii din Iași sunt în alertă după ce un șofer pe care au încercat să îl rețină a fugit. Totul s-a întâmplat miercuri seară, la 15 kilometri de oraş, când polițiștii de la rutieră i-au făcut semn șoferului să oprească.

Urmărire cu focuri de armă în Dâmbovița. Trei bărbați au aruncat cu pietre în polițiști și i-au amenințat cu un topor
Urmărire cu focuri de armă în Dâmbovița. Trei bărbați au aruncat cu pietre în polițiști și i-au amenințat cu un topor

Urmărire cu focuri de armă, marți noapte, în Dâmboviţa. Poliţiştii s-au văzut nevoiţi să tragă cu arma după ce un individ bănuit de furturi a refuzat să oprească în trafic.

Româncă ucisă cu o armă de vânătoare, în Sicilia. Moartea ei este învăluită în mister
Româncă ucisă cu o armă de vânătoare, în Sicilia. Moartea ei este învăluită în mister

O româncă de 43 de ani care muncea la o fermă în Sicilia, Italia, a fost găsită împușcată în locuința pe care o avea acolo. Crima ar fi fost comisă cu o armă de vânătoare și deocamdată nu a fost reținut niciun suspect.

Scene șocante în Suceava. Un bărbat a fost înjunghiat de un altul, nemulțumit că nu a fost angajat într-un restaurant
Scene șocante în Suceava. Un bărbat a fost înjunghiat de un altul, nemulțumit că nu a fost angajat într-un restaurant

Au fost momente de panică într-un restaurant din Suceava, când un individ agresiv a intrat cu o armă albă în local și a început să-i amenințe pe angajați.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.