Forțele NATO se mobilizează la Marea Neagră și pe Dunăre. Trupele române, prezente printre miile de soldați ai Alianței

trupe nato marea neagra
Getty

Peste 2.300 de militari din România şi din alte 11 state vor participa, în perioada 31 martie – 11 aprilie, la exerciţiul SEA SHIELD 25, care este organizat de Forţele Navale Române.

Antrenamentele se vor desfăşura în raioane din Marea Neagră, pe Dunăre şi în zona costieră. În cadrul exerciţiului vor avea loc mai multe activităţi de apărare a infrastructurii critice de pe litoral, de protecţie a liniilor de comunicaţii maritime şi de sprijinire a operaţiunilor amfibii.

Reprezentanţii Forţelor Navale Române, au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că vor desfăşura, în perioada 31 martie – 11 aprilie, în zona de responsabilitate, exerciţiul multinaţional SEA SHIELD 25, cel mai mare organizat în acest an de instrucţie.

”SEA SHIELD este planificat anual de Comandamentul Componentei Navale «Viceamiral Ioan Georgescu» şi are ca scop principal creşterea nivelului de interoperabilitate dintre forţele navale ale statelor aliate şi partenere, precum şi optimizarea efortului instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională”, au afirmat reprezentanţii Forţelor Navale Române, potrivit News.ro.

Ei au adăugat că pe durata celor două săptămâni de instruire, prima organizată la nivel naţional, interinstituţional, iar cea de-a doua la nivel internaţional, vor fi desfăşurate secvenţe de luptă în toate mediile de acţiune, maritim, fluvial, lagunar, subacvatic, terestru şi aerian.

Citește și
Drone
Statele europene care vor să ridice „ziduri de drone” la frontiere. „Ar putea fi gata într-un an”

”În acest sens, vor fi testate şi perfecţionate capacităţile de coordonare şi de răspuns ale forţelor participante în situaţiile unor scenarii cu grad ridicat de complexitate, precum atacuri maritime şi aeriene simultane, ameninţări hibride şi provocări asimetrice”, a mai transmis sursa citată, potrivit News.ro.

La SEA SHIELD 25, vor lua parte peste 2.300 de militari din ţara noastră şi din alte 11 state partenere (Albania, Bulgaria, Canada, Franţa, Grecia, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia).

Forţele Navale Române vor participa la exerciţiu cu peste 1.600 de militari şi cu 80 de mijloace tehnice, dintre care 28 de nave maritime şi fluviale, două elicoptere şi un detaşament mobil de lansare. Celelalte categorii de forţe din Armata României vor lua parte la secvenţele de instruire în comun cu 200 de militari şi peste 40 de mijloace tehnice (o navă, nouă aparate de zbor şi peste 30 de autovehicule), iar partenerii străini cu aproximativ 500 de militari şi 27 de mijloace tehnice (patru nave, trei avioane de patrulare maritimă şi 20 de vehicule).

În total, în cadrul exerciţiului, militarii din cele 12 state participante vor exploata aproximativ 150 de mijloace tehnice (33 de nave şi nouă ambarcaţiuni rapide, 14 aparate de zbor şi 90 de vehicule).

”Un aspect esenţial al Exerciţiului multinaţional SEA SHIELD 25 constă în consolidarea colaborării dintre forţele navale, aeriene şi terestre, care va fi testată prin desfăşurarea unei serii de activităţi de apărare a infrastructurii critice de pe litoral, de protecţie a liniilor de comunicaţii maritime şi de sprijinire a operaţiunilor amfibii. Antrenamentele desfăşurate în raioane maritime din Marea Neagră, pe Fluviul Dunărea şi în zona costieră vor creşte capacitatea de reacţie colectivă şi vor contribui la promovarea angajamentului NATO faţă de securitatea regională”, au mai transmis militarii Forţelor Navale Române.

Ei au menţionat că, prin desfăşurarea SEA SHIELD 25, forţele participante îşi vor perfecţiona tehnicile de luptă şi îşi vor consolida parteneriatele strategice pentru menţinerea unui mediu sigur şi stabil în zona de responsabilitate de pe flancul de sud-est al Alianţei Nord-Atlantice.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Motivul pentru care o delegație oficială NATO a ajuns în Republica Moldova. Rusia nu e deloc fericită
Motivul pentru care o delegație oficială NATO a ajuns în Republica Moldova. Rusia nu e deloc fericită

O delegație oficială NATO se află în vizită oficială în Republica Moldova. Mai exact, reprezintă Adunarea Parlamentară a Alianței iar scopul este cooperarea pentru stabilitate și pace regională.

Statele europene care vor să ridice „ziduri de drone” la frontiere. „Ar putea fi gata într-un an”
Statele europene care vor să ridice „ziduri de drone” la frontiere. „Ar putea fi gata într-un an”

Compania germană de apărare Helsing susţine stabilirea rapidă a unui dispozitiv convenţional de descurajare pe flancul estic al NATO folosind noi tipuri de drone de luptă, relatează dpa.

Incident lângă baza NATO de la Mihail Kogălniceanu. Patru oameni au ajuns la spital
Incident lângă baza NATO de la Mihail Kogălniceanu. Patru oameni au ajuns la spital

Două mașini s-au ciocnit violent în această dimineață în județul Constanța și au ajuns în interiorul bazei militare NATO de la Mihail Kogălniceanu.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.