Fostul deputat Ioan Oltean, pus sub acuzare de DNA. "Nu poţi să primeşti un sac cu bani"

Ioan Oltean - Agerpres

Fostul deputat Ioan Oltean s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul ANRP, restituit la DNA de ÎCCJ în martie 2017.

UPDATE 14:00 Fostul deputat Ioan Oltean a fost pus sub acuzare pentru a doua oară în dosarul ANRP, pentru presupuse fapte de corupţie, acuzaţiile fiind aceleaşi ca în momentul în care a fost trimis în judecată prima dată. Joi, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă infracţiunile pentru care l-au pus pentru a doua oară sub urmărire în dosarul ANRP.

Oltean a declarat la ieşire că nu s-a schimbat nimic în privinţa acuzaţiilor.

La intrarea în sediul DNA, Oltean a făcut referire la dosarul în care este inculpat.

"Vom trăi şi vom vedea ce se va întâmpla. Într-un fel sau altul lucrurile trebuie clarificate. Dosarul a fost trimis definitiv de Înalta Curte acum doi ani. El trebuie acum închis fie printr-o clasare, fie printr-o retrimitere la instanţă", a explicat Oltean.

Citește și
ioan oltean agerpres
Dupa Olteanu a venit randul lui Oltean. Deputatul PNL, trimis in judecata in dosarul despagubirilor de la ANRP

Întrebat dacă a intervenit la comisia din ANRP pentru un om de afaceri care i-ar fi oferit o sumă de bani, Oltean a negat orice legătură cu acea persoană.

"Eu vreau să vă repet ceea ce am mai spus. Nu am fost niciodată în Chitila, ori dacă nu ai fost niciodată nu poţi să primeşti un sac cu bani. Nu am fost în oraşul Chitila niciodată. Acum e vorba de mine, nu de un şofer sau despre altă persoană. Cu ştiinţa mea, nimeni nu a călcat acolo", a arătat el.

Oltean a menţionat că nu aşteaptă prescrierea faptelor, ci una dintre celelalte soluţii juridice - trimiterea în judecată sau clasarea.

Pe 7 martie 2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv restituirea la DNA a dosarului în care fostul deputat Ioan Oltean era acuzat, alături de Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al ANRP, de acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren, prejudiciul fiind de aproape 100 de milioane de lei.

Potrivit deciziei Instanţei supreme, motivul restituirii îl constituie faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit de către DNA, iar neregularitatea rechizitoriului nu a fost remediată la timp de procurori, astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii (art. 364 alin. (3) lit. a din p).

În iulie 2016, Ioan Oltean a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, iar Crinuţa Dumitrean este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, respectiv Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Marko Atilla Gabor.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei omul de afaceri Mihai Rotaru, beneficiarul direct al despăgubirii, şi evaluatorul Sergiu Negurici.

Potrivit procurorilor, Mihai Rotaru a cumpărat pe 27 noiembrie 2009, contra sumei de 750.000 de euro, drepturile litigioase pe care o persoană le deţinea asupra unui teren în suprafaţă de 61.857 de metri pătraţi situat în municipiul Piteşti. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce timp de opt ani nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce o determinase să iniţieze şi un proces.

După doar câteva luni, pe 17 iunie 2010, membrii Comisiei ANRP, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, au aprobat în regim de urgenţă raportul de evaluare prin care terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru, deşi acesta nu îndeplinea cerinţele de soluţionare în regim de urgenţă a dosarului de despăgubire, spuneau procurorii.

Anchetatorii susţineau că membrii comisiei au fost influenţaţi de Ioan Oltean, care avea o relaţie apropiată cu preşedintele de la acea dată al ANRP, Crinuţa Dumitrean. Acesta le-ar fi indus membrilor comisiei convingerea că ar putea să-şi piardă funcţiile în care fuseseră numiţi politic.

DNA mai arăta că terenul respectiv a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 de lei, de 10 ori faţă de preţul real, acesta fiind şi prejudiciul în dauna statului.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Dosarul retrocedarilor din cadrul ANRP, cu prejudiciu de 98 de milioane de lei, va fi retrimis la DNA
Dosarul retrocedarilor din cadrul ANRP, cu prejudiciu de 98 de milioane de lei, va fi retrimis la DNA

Inalta Curte de casatie si Justitie a decis marti sa retrimita la DNA rechizitoriul prin care au fost trimisi in judecata fostul deputat Ioan Oltean, omul de afaceri Mihai Rotaru si alti membri ai comisiei de retrocedari din cadrul ANRP.

Dupa Olteanu a venit randul lui Oltean. Deputatul PNL, trimis in judecata in dosarul despagubirilor de la ANRP
Dupa Olteanu a venit randul lui Oltean. Deputatul PNL, trimis in judecata in dosarul despagubirilor de la ANRP

Deputatul Ioan Oltean a fost trimis in judecata pentru complicitate la abuz in serviciu. De aceeasi soarta are parte si Crinuta Dumitrean, fost presedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.

Ioan Oltean, fata in fata cu procurorii DNA. Pentru ce este acuzat ca ar fi primit o mita de 600.000 de euro
Ioan Oltean, fata in fata cu procurorii DNA. Pentru ce este acuzat ca ar fi primit o mita de 600.000 de euro

Deputatul Ioan Oltean se declara nevinovat in privinta acuzatiilor de trafic de influenta si complicitate la abuz in serviciu, infractiuni de care il acuza procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.