Scandal uriaș în Bulgaria. De când ar fi de fapt pozele în care premierul doarme cu pistolul lângă el

×
Codul embed a fost copiat

Premierul bulgar Boiko Borisov se află într-o situaţie dificilă, după ce fotografii care ar fi fost făcute în dormitorul său, în care apare dormind alături de o armă şi o grămadă de bani, au fost furnizate presei, a relatat publicaţia BalkanInsight.

UPDATE - Fotografiile ar fi fost făcute în urmă cu un an

Premierul bulgar susţine că imaginile sunt falsificate şi totul a fost pus în scenă cu un an în urmă de rivalii săi politici, cu scopul de a-l discredita.

Boiko Borisov, premierul bulgar: „Mă filmează în dormitorul meu şi apoi dau jos fotografiile (de pe site, n.r.). De ce? Pentru că asta ne arată că a fost o înscenare. A fost o înscenare de acum un an, la timp pentru alegerile europene. Dacă a fost un coleg de partid... cum sau de ce... am să las procurorii să decidă. Singurul lucru care mai lipsea era un băiat lângă mine, ca să mă arunc pe fereastra asta.”

Borisov a sugerat şi că preşedintele Rumen Radev îl hărţuieşte şi îl spionează cu o dronă. La rândul său,Radev a confirmat că deţine o dronă, calificând restul informaţiilor ca fiind rezultatul ”fanteziei şi paranoiei” lui Borisov.

Citește și
Praid
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina

“Borisov a predat voluntar guvernul Bulgariei puterilor din spatele scenei şi în acest fel face parte din acestea”, a declarat joi liderul Partidului Socialist de opoziţie, Kornelia Ninov, la televiziunea naţională, potrivit News.ro.

”Suntem lăsaţi fără instituţii care pot în mod clar, respectând demnitatea umană şi fără îndoieli legate de independenţa lor, să răspundă întrebării extrem de importante dacă aceasta este o formă de fake news, sau dacă ceea ce ni se arată reflectă realitatea”, a scris joi, pe Facebook, Hristo Ivanov, liderul partidului de opoziţie Da, Bulgaria.

Fotografiile cu rezoluţie scăzută, făcute cu un telefon şi furnizate de o sursă anonimă în data de 17 iunie, îl arată pe Borisov dormind lângă o noptieră pe care se aflau bancnote de 500 de euro şi un pistol.

Ulterior, înconjurat de membri ai partidului GERB, Borisov a ţinut o conferinţă de presă de o oră.

”Obiectivul este de a ne zdrobi mental, apoi fizic”, a afirmat premierul, sugerând că în spatele acestui lucru se află oponenţii săi, pentru că ”nimeni nu mă poate înfrânge în alegeri”.

Borisov nu a precizat exact cine sunt oponenţii săi. Dar el i-a acuzat pe aceiaşi oponenţi politici că încearcă să îi submineze guvernul pentru a bloca integrarea mai profundă a Bulgariei în Uniunea Europeană.

Pe parcursul monologului său, premierul a părut să nege fotografiile, apoi a părut să le confirme, fără să afirme explicit dacă sunt reale sau false. Borisov a mai sugerat că preşedintele Rumen Radev, cu care are relaţii tensionate, îl hărţuieşte cu o dronă personală.

Ulterior, preşedintele Radev a afirmat joi că într-adevăr deţine o dronă dar că restul este ”doar fantezia şi paranoia lui Borisov”.

Preşedintele a adăugat: ”Nu pot comenta tot ce pretinde Borisov. Imaginaţia mea are limitele ei”.

Borisov nu a avut o poziţie clară nici faţă de o înregistrare audio de săptămâna trecută, în care o voce similară cu a sa poate fi auzită discutând despre mai multe probleme şi oameni într-o manieră neclară, între câteva înjurături.

Procuratura a anunţat că a deschis o investigaţie referitoare la înregistrarea audio şi fotografii.

Scandalurile au apărut în timp ce Borisov se confruntă şi cu alte probleme. Fostul său aliat din partidul GERB, Ţvetan Ţvetanov, a anunţat pe 17 iunie că a plecat din partid şi că se va concentra pe înfiinţarea unui nou partid.

La începutul lunii iunie, oligarhul Vasil Bojkov, aflat în exil, a anunţat la rândul său o nouă mişcare politică, care va fi numită Vara Bulgară.

Între timp, pe 17 iunie, Borisov a confirmat din greşeală un schimb de sms-uri care a ajuns în presă, între el şi Bojkov, în care discutau despre posibile transferuri de fotbalişti, faptă pe care o negase anterior.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina

Starea de alertă de la Praid a fost prelungită cu 15 zile, din cauza infiltrațiilor care au dus deja la închiderea salinei. Autoritățile lucrează zi și noapte pentru a opri apa venită din pârâul Corund, iar comunitatea s-a implicat.

Orașul din România în care autobuzele sunt echipate cu AI. Șoferii sunt avertizați instant dacă nu sunt atenți la drum
Orașul din România în care autobuzele sunt echipate cu AI. Șoferii sunt avertizați instant dacă nu sunt atenți la drum

Iașiul devine primul oraș din România care introduce sisteme de monitorizare a atenției șoferilor, la compania de transport public. Sistemele au la bază inteligența artificială.

Incident grav la metrou. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la Unirii
Incident grav la metrou. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la Unirii

Un nou incident grav a avut loc la metrou, vineri dimineață. Un bărbat de 41 de ani a murit după o tentativă de suicid în stația Piața Unirii 2.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.