Frații Tate și-au primit înapoi mașinile de lux confiscate de DIICOT, dar nu pe toate. Ce s-a descoperit ulterior

×
Codul embed a fost copiat

Frații Tate au primit înapoi șapte din cele 12 mașinile confiscate de DIICOT în vară. Valoare bolizilor confiscați în vară depășește patru milioane de euro.

Britanicii au contestat măsura sechestrului pentru recuperarea prejudiciului din dosarul în care sunt acuzați printre altele de trafic de persoane.

Pentru că nu au putut prezenta acte pentru toate autoturismele, cinci dintre ele au rămas în depozitul Agenției Naționale de istrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Instanța a dispus returnarea autoturismelor, iar decizia este definitivă.

Niciuna dintre ele nu contează. 12 dintre ele nu contează. Ce este important e că îmi iau Lada înapoi. Mi-a fost foarte dor de această mașină, simt că DIICOT a întrecut măsura când mi-a furat Lada, iar faptul că se întoarce la mine este mai important decât orice altceva. Am cumpărat-o de la un fost membru al Partidului Comunist al lui Nicolae Ceaușescu, care a cumpărat mașina în 1979 și care mi-a vândut mașina acum 4 ani. De atunci o iubesc. Este o bucățică din istoria României”, a declarat Tristan Tate.

Citește și
romania bulgaria vama
Nouă dezinformare privind închiderea graniţelor. MAI le cere cetățenilor să se informeze din surse oficiale

Andrew Tate, în arest la domiciliu

Alte două mașini care aparțin colaboratorilor fraților Tate rămân în depozit pentru că nu au fost revendicate de nimeni.

Mașinile fuseseră confiscacte de DIICOT în urma perchezițiilor din luna august anul acesta.

Procurorii au vrut să recupereze astfel prejudiciul pe care cel doi britanici l-ar fi obținut din exploatarea unor fete despre care anchetorii spun că le-ar fi obligat să practice videochat. Procurorii vorbesc în acest nou dosar despre 30 de victime, două dintre ele minore, iar acuzatiile sunt de trafic de minori, trafic de persoane și act sexual cu un minor.

În primul dosar al fraților Tate mai sunt sub sechestru alte 11 mașini de lux.

Tristan Tate este sub control judicar, iar Andrew Tate este în arest la domiciliu - măsura pe care acesta a contestat-o la Tribunalul București.

Articol recomandat de sport.ro
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
Citește și...
Nouă dezinformare privind închiderea graniţelor. MAI le cere cetățenilor să se informeze din surse oficiale
Nouă dezinformare privind închiderea graniţelor. MAI le cere cetățenilor să se informeze din surse oficiale

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unei noi dezinformări pe platformele de social media prin care se distribuie mesaje legate de declararea Legii Marţiale şi închiderea frontierelor.

Bărbat internat la Sibiu, după ce ar fi fost împușcat în braț în Polonia. Polițiștii anchetează o poveste neclară
Bărbat internat la Sibiu, după ce ar fi fost împușcat în braț în Polonia. Polițiștii anchetează o poveste neclară

Un bărbat de 43 de ani din Ilfov a ajuns la spitalul din Sibiu, împușcat în brațul drept. Povestea pe care le-a spus-o medicilor și polițiștilor trebuie clarificată.

O nouă înșelătorie circulă pe internet sub forma unei citații oficiale false. Avertismentul DNSC
O nouă înșelătorie circulă pe internet sub forma unei citații oficiale false. Avertismentul DNSC

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia asupra unei noi tentative de înşelătorie care circulă online sub forma unei aşa-zise citaţii oficiale.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.