Fructele care aduc profit cultivatorilor în acest an, deşi kilogramul se vinde sub 1 leu

×
Codul embed a fost copiat

Semne bune anul are, măcar pentru producţia de prune. Deşi vremea a fost capricioasă prunii sunt încărcaţi de fructe mari şi zemoase, pe care bărbaţii le şi văd în sticle sub formă de ţuică iar femeile în borcane pe post de magiun.

Liviu Cioancă din Bistriţa Năsăud are o livadă de 2 hectare. Anul acesta pomii sunt atât de încărcaţi încât li se rup crengile. "Asta e un soi de prună "Anaspet",altoit. Sunt aşa de bune, se desfac de pe sâmbure,acum nu sunt aşa de coapte, poţi face compot dulceaţă. Ce cade jos facem o ţuică, păi aia ţuică. Când ducem la piaţă cu lădiţa doamnele sunt pe ele. Când au fost terminte ar fi dat şi 5 lei pe kilogram."

Oamenii îşi freacă mâinile de bucurie, iar cei care au mizat pe un soi mai timpuriu au obţinut deja licoarea tare că focul.

Dezabaterile şi pregatirie sunt în toi. La rândul lor gospodinele au început deja să facă magiun şi dulceţuri.

Şi la staţiunea de cercetare din Aiud, producţia va depăşi 20 de tone la hectar. Un kilogram de prune pentru ţuica se vinde cu 80 de bani, iar pentru dulceaţă cu cel mult 3 lei.

Citește și
merglapiata
Noua campanie online care încurajează tinerii să meargă la piață. Efectul asupra fermierilor

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
CAMERA ASCUNSĂ. Producătorii de fructe și legume folosesc pesticidele după ureche.
CAMERA ASCUNSĂ. Producătorii de fructe și legume folosesc pesticidele după ureche. "Le dau azi şi mâine vin cu ele pe piață"

O treime dintre legumele şi fructele produse în România sunt tratate cu substanţe chimice. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Fitosanitare confirmă procentul, dar spun că depăşirea limitelor ise este foarte rară.

Noua campanie online care încurajează tinerii să meargă la piață. Efectul asupra fermierilor
Noua campanie online care încurajează tinerii să meargă la piață. Efectul asupra fermierilor

O vizită la piaţă poate fi la fel de interesantă ca mersul la mall. Cel puţin asta le promit reprezentanţii pieţelor tinerilor, odată cu lansarea unei campanii online, prin care vor să îi convingă să cumpere de la producătorii locali.

Rețeta succesului unor fermieri români. Butașii de viță de vie ajung până în Germania
Rețeta succesului unor fermieri români. Butașii de viță de vie ajung până în Germania

Dacă înainte de '89 erau mândria agriculturii comuniste, acum unele stațiuni de cercetare se luptă să supraviețuiască. Altele însă au descoperit reţeta succesului și pot servi drept model.

Piersicile turtite, pariul pomicultorilor români. Preţul unui kg de fructe plate
Piersicile turtite, pariul pomicultorilor români. Preţul unui kg de fructe plate

Fructele lor sunt mai uşor de consumat, ambalat şi depozitat, aşa că sunt tot mai cerute de marile magazine. Cât priveşte gustul, unii cultivatori spun că sunt mai dulci decât piersicile obişnuite.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki
Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki

Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, marţi, pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Polonia, el afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze, pentru a întări şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.