Funcţionar de la Protecţia Copilului, reţinut pentru că ar fi primit 4.500 de euro pentru a urgenta adoptarea unui copil

copil
StirilePROTV

Un funcţionar de la D.G.A.S.P.C Dolj a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a cerut şi primit primit 4.500 de euro pentru a urgenta adoptarea unui copil.

 

„Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au desfăşurat, ieri, activităţi procedurale pentru istrarea probatoriului faţa de inculpat, angajat al D.G.A.S.P.C Dolj, care a pretins şi primit, în perioada noiembrie - decembrie 2023, suma de 4500 euro pentru a-şi trafica pretinsa influenţă pe lângă colegi din instituţia la care este angajat, în legătură cu urgentarea procedurii de adopţie a unui minor”, a transmis, joi, Direcţia Generală Anticorupţie.

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Craiova, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influenţă.

De asemenea, s-a dispus sechestrul asigurător asupra sumei de 4.500 euro obţinută prin modalitatea menţionată.

Joi, inculpatul urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
accident navigatie chilia
Ambulanţă navală, implicată într-un accident pe Braţul Chilia. Patru persoane, între care un copil, au fost rănite
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Tânăr din Constanța, cercetat penal după ce a accidentat cu trotineta electrică un copil. A fugit de la locul faptei
Tânăr din Constanța, cercetat penal după ce a accidentat cu trotineta electrică un copil. A fugit de la locul faptei

Un tânăr este cercetat penal după ce, în timp ce se deplasa cu trotineta electrică pe o alee din municipiul Constanţa, a lovit un copil, l-a rănit şi a părăsit locul accidentului.

Ambulanţă navală, implicată într-un accident pe Braţul Chilia. Patru persoane, între care un copil, au fost rănite
Ambulanţă navală, implicată într-un accident pe Braţul Chilia. Patru persoane, între care un copil, au fost rănite

Accident de navigație pe Brațul Chilia. O ambulanță privată cu patru persoane la bord, printre care un copil, ar fi intrat într-un mal. Pasagerii sunt răniți ușor, potrivit apelului la 112.

Elev din Bacău, bătut și umilit de colegii de clasă. Anul trecut a fost închis într-o cușcă metalică
Elev din Bacău, bătut și umilit de colegii de clasă. Anul trecut a fost închis într-o cușcă metalică

Părinții unui copil de 13 ani din județul Bacău susțin că fiul lor este sistematic victima bullying-ului.

Tatăl băiatului din Olt care a murit strivit de poarta de metal, distrus de durere. Cei doi părinți erau lângă el
Tatăl băiatului din Olt care a murit strivit de poarta de metal, distrus de durere. Cei doi părinți erau lângă el

Un băieţel de trei ani din Olt a murit după ce o poartă metalică, recent montată, a căzut peste el. Părinţii erau lângă copil și spun că nu au apucat să reacționeze pentru că totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă.

Tragedie într-o comună din Olt. Un copil de trei ani a murit după ce o poartă a căzut peste el
Tragedie într-o comună din Olt. Un copil de trei ani a murit după ce o poartă a căzut peste el

Un copil de trei ani din comuna Mărunţei, judeţul Olt, a murit, marţi seară, după ce o poartă a căzut peste el. Poliţiştii fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.