Furtuni violente în vestul țării. Vântul a smuls copaci din rădăcini și a spulberat acoperișuri

×
Codul embed a fost copiat

După zile de foc pentru țara noastră, vineri seară natura s-a dezlănțuit. În localități din zece județe a fost cod roșu de furtună, iar vremea s-a schimbat radical.

 

Temperaturile ridicate, greu de at, au fost înlocuite de vijelii. În județul Arad, de pildă, vântul turbat a suflat cu peste 100 de kilometri pe oră. Iar autoritățile au transmis avertizări de tip RO-Alert.

Au fost luate pe sus mai multe acoperişuri, inclusiv al unei facultăți.

Iar o parte din izolația spitalului județean s-a prăbușit.
Rău a fost și în Timiș. Într-o localitate de acolo, bucăți mari de gheață au acoperit grădini întregi și au distrus culturile oamenilor. În plus, o parte din acoperișul unei biserici s-a desprins și a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Citește și
dus
De ce este periculos să faci duș când fulgeră și cum îți poate salva viața regula celor 30 de secunde

În Timișoara, vântul puternic a măturat străzile, iar un copac a fost smuls din pământ.

Scene asemănătoare au avut loc vineri noapte și la Craiova, unde, după o furtună care a durat aproximativ o oră, mai mulți copaci au fost retezați. Din fericire, nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime.

Iar veștile nu sunt bune. Toată România este vizată până la ora 23:00 de cod galben de instabilitate atmosferică. Sunt așteptate vijelii, ploi torențiale, descărcări electrice și grindină.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Orașe devastate în Cehia, în urma unei tornade neobișnuite. VIDEO
Orașe devastate în Cehia, în urma unei tornade neobișnuite. VIDEO

O furtună neobişnuit de violentă a lovit sud-estul Cehiei joi seara, provocând zeci de răniţi şi distrugeri de amploare în zona oraşelor Breclav şi Hodonin.

De ce este periculos să faci duș când fulgeră și cum îți poate salva viața regula celor 30 de secunde
De ce este periculos să faci duș când fulgeră și cum îți poate salva viața regula celor 30 de secunde

Deşi unora le poate suna ca o glumă: ''nu faceţi duș, pe timp de furtună, cu fulgere, şi trăsnete!''

Cod roșu de furtună lângă București. Românii au fost avertizați prin RO-ALERT
Cod roșu de furtună lângă București. Românii au fost avertizați prin RO-ALERT

A fost emis cod roșu de furtună, la nord de București, în localitățile Periș, Balotești, Snagov, Ciolpani, Tunari și Corbeanca. Potrivit ANM, se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, intensificări ale vântului, grindină.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.