Geoană și Vanghelie la tribunal. Fostul președinte al PSD nici măcar nu s-a uitat la "bunul” său prieten

×
Codul embed a fost copiat

Deşi cândva au fost prieteni la cataramă, astăzi şi-au vorbit doar prin intermediul unui judecător. Este vorba despre Mircea Geoană şi Marian Vanghelie.

Primul a dat o mărturie completă despre cele 3 ceasuri scumpe, primite cu ani în urmă de la fostul primar al sectorului 5.

Procurorii bănuiesc că darurile ar fi fost cumpărate din şpagă. Ca să înlăture orice suspiciune, Geoană jură că nu le-a purtat niciodată şi le-a predat procurorilor.

Mircea Geoană a recunoscut că Marian Vanghelie i-a dăruit trei ceasuri de firmă, lui şi soţiei sale Mihaela, cu ocazia unor aniversări.

Fostul lider al PSD susţine însă că nu a ştiut cât de valoroase sunt: "Cele trei ceasuri nu reprezintă mită, ci simple cadouri. Mi le-a oferit în calitate de coleg, fără nicio legătură politică sau istrativă. Nu ştiu nimic cu privire la provenienţa acestora. Nu mi-au atras în niciun fel atenţia respectivele cadouri, nu mi s-au părut deosebite. Niciodată Vanghelie nu mi-a solicitat favoruri sau lucruri în schimb."

Citește și
Mircea Geoana, Dupa 20 de ani - 4
Mircea Geoana ar urma sa explice in fata instantei cadourile de zeci de mii de euro de la Marian Vanghelie

În declaraţia dată în faţa instanţei, Mircea Geoană a spus că nu le-a purtat niciodată.

Până la finalul procesului, cele trei ceasuri pe care Geoană le-a şi predat la DNA rămân în cusodia autorităţilor judiciare.

Prin sentinţă, judecătorii vor decide nu doar soarta lui Vanghelie, ci şi dacă ele vor fi returnate fostului lider PSD sau vor fi confiscate ca obiect al infracţiunii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
Citește și...
Mircea Geoana, audiat ca martor la tribunal. A explicat in fata judecatorului cadourile scumpe de la Marian Vanghelie
Mircea Geoana, audiat ca martor la tribunal. A explicat in fata judecatorului cadourile scumpe de la Marian Vanghelie

Mircea Geoana a ajuns miercuri la Tribunalul Bucuresti. Fostul lider al partidului social-democrat, dar si candidat la prezidentiale, a fost audiat in calitate de martor.

Mircea Geoana ar urma sa explice in fata instantei cadourile de zeci de mii de euro de la Marian Vanghelie
Mircea Geoana ar urma sa explice in fata instantei cadourile de zeci de mii de euro de la Marian Vanghelie

Fostul lider al PSD Mircea Geoana ar urma sa fie audiat, miercuri, la Tribunalul Bucuresti, ca martor in dosarul in care fostul primar Marian Vanghelie este judecat pentru noua infractiuni de luare de mita.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.