Haos la vama Nădlac. Peste 29.000 de oameni au trecut frontiera în ultimele 24h

×
Codul embed a fost copiat

Sunt ore infernale pentru cei care vor să intre sau să iasă din ţară prin vama Nădlac 1, sâmbătă seară. Maşinile se întind pe cozi kilometrice în condiţiile în care numai în ultimele 24 de ore, peste 29 de mii de persoane au trecut frontiera.

Timpul de aşteptare a crescut pentru că cei care se întorc acasă trebuie să completeze declaraţii pe propria răspundere. Autorităţile au decis să deschidă şi în vamă Borş.

Prima etapă de relaxare a măsurilor i-a încurajat pe mulţi români să plece înapoi la muncă în străinătate, însă se şi întorc destui pentru că acum nu mai sunt nevoiţi să intre în carantină. Toate acestea au dus însă la o supraaglomerare a punctului de trecere Nădlac 1, singurul deschis pentru persoane fizice.

Mulţi au pornit pe jos spre vamă, uitând de distanţarea socială.

Radu Stoian, prefect Arad: "Din păcate vin foarte mulţi cetăţeni aduşi de cetăţeni străini până în zona de frontieră. Unii dintre conducătorii auto îi lasa la distanţe considerabile, ei sunt obligaţi să vină pe jos. Țara vecină are puţini lucrători în punctul de frontieră şi nu au capacitatea ca să preia tot fluxul de autoturisme care intenţionează să iasă din ţară".

Citește și
romi
Al Jazeera: Pandemia de COVID-19, pretext pentru abuzurile împotriva romilor

Pe sensul de ieșire mașinile erau parcate chiar pe DN7, la intrarea în orașul Nădlac. Coloana se întinde pe 10 km. Au fost însă destui care au încercat să se bage în față aşa că a fost nevoie de intervenția jandarmilor și a polițiștilor. Graba i-a lăsat fără permisul de conducere și au fost și amendați.

Deşi poliţia de frontieră a luat măsuri speciale: a adus mai mulți agenți la lucru şi a deschis toate arterele puhoiul de lume creştea văzând cu ochii.

Alexandra Găvan, purtător de cuvânt al IGPF: "Spune că sunt 4 mii la ieşire pe 6 km şi vreo 3 mii la intrare. Sunt timpi mai mari pentru că se face triaj epidemiologic şi în plus fiecare trebuie să completeze declaraţii pe propria răspundere."

În plus, cei care pleacă în vest trebuie să le prezinte vameşilor străini diverse documente. Anumite ţări europene au decis că doar cei care au permis de şedere, contract sau permis de muncă pot trece frontieră. Bulgarii, de exemplu, permit tranzitul doar cu un ordin special emis de ministerul de Interne de la Sofia.

Ca să nu fiţi introsi din drum, autorităţile romane va recomanda să verificaţi pe siteul Ministerului Afacerilor Externe condiţiile de călătorie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Mii de români au luat cu asalt stațiunile de pe Valea Prahovei
Mii de români au luat cu asalt stațiunile de pe Valea Prahovei

A fost o zi superbă la munte și, cum era de așteptat, mii de români, sătui de stat în casă, au plecat spre stațiunile de pe Valea Prahovei.

Al Jazeera: Pandemia de COVID-19, pretext pentru abuzurile împotriva romilor
Al Jazeera: Pandemia de COVID-19, pretext pentru abuzurile împotriva romilor

Odată cu apariția noului coronavirus în Europa, cea mai mare și mai marginalizată minoritate a continentului - romii - se află la mila ofițerilor de poliție.

Coronavirus România, 16 mai 2020. 267 cazuri noi România. Bilanțul ajunge la 16.704
Coronavirus România, 16 mai 2020. 267 cazuri noi România. Bilanțul ajunge la 16.704

Un număr de 267 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost în în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 16.704 de îmbolnăviri, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.