Harta pensiilor în România: Care sunt județele cu cele mai mari pensii medii. Vârstnicii vor primi deciziile de recalculare

×
Codul embed a fost copiat

Vârstnicii din România vor primi luna aceasta deciziile de recalculare a pensiilor, unde scrie dacă vor primi bani în plus.

Acum diferența dintre pensii este mare de la un județ la altul.

Cele mai mari pensii medii sunt în județele Gorj și Hunedoara, întrecute doar de pensia medie din Sectorul 1 al Capitalei, care depășește suma de 3.400 de lei. În Botoșani sau Giurgiu, pensionarii abia ajung la o pensie medie de 1.800 de lei.

În luna iulie, potrivit cifrelor publicate de Casa Națională de Pensii, doar în sectorul 1 al capitalei și 3 județe, printre care Gorj și Hunedoara, pensia medie depășește suma de 2.500 de lei.

În Moldova, Maramureș și o parte din sudul țării, pensionarii primesc lunar sume cu puțin peste o mie de lei. Diferențele sunt mari, iar economiști explică faptul că media este trasă în sus de cei care care primesc 8-9 sau chiar 10 mii de lei pe lună.

Andreea Nica, vicepreședinte CFA România:
”Avem o discrepanță normală, dat de faptul că sistemul public de pensii este bazat pe principiul contributivității. Așa că o persoană care în timpul salarizării are un venit mai mare este normal să aibă și o pensie mai mare. Dacă ne uităm și la discrepanța de la nivelul produsului intern brut per cap de locuitor, vedem că lucrurile sunt destul de asemănătoare și avem o situație în care, de exemplu, Bucureștiul are un produs intern brut per căpiţă de 5 ori mai mare decât Vasluiul”.

Peste 70% dintre pensionari ar putea avea parte de măriri, începând cu luna septembrie. Documentele vor fi eliberate de casele teritoriale de pensii și distribuite apoi prin Poșta Română.

Citește și
pompieri
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

Deciziile de recalculare cu noile pensii vor ajunge la pensionari între 15 și 31 august, iar primele plăți vor fi făcute în septembrie.

Din cei aproape 5 milioane de pensionari, peste 3 milioane vor avea pensii mai mari cu sume care vor varia între 100 și 600 de lei potrivit calculelor. De atlfel, o altă creștere va fi făcută în luna ianuarie atunci când, potrivit legii în vigoare, pensiile vor fi indexate cu rata inflației.

Unii sunt încrezători și se așteaptă la măriri consistente.

”Am fost maistru instructor la o școală și am 3 mii de lei și mă aștept să-mi mai mărească după 47 de ani de muncă. Mă aștept la cel puțin 10 milioane. Așa zic eu”.

În timp ce alții:

”Noi nu avem nici măcar o speranță. Soțul meu a muncit 40 și de ani, eu 40 de ani. Nu am nici măcar o speranță că se măresc pensiile. Încă nu am înțeles formula de calcul. Azi este într-un fel, mâine se modifică”.

Sunt și bătrâni care încă muncesc pentru că au pensii foarte mici.

”Acum am venit de la cineva, unde am gătit. Și mi-a dat 100 de lei. De la 9 până acum. Și, uite, 100 de lei. Le scot din plasă. Niște peștișori, aripioare. Am și un cățel care are și el nevoie. Pe asta s-au dus 100 de lei”.

După recalcularea promisă în septembrie, autoritățile spun că vor analiza din nou, dosarele celor care au avut, și venituri nepermanente.

În etapa a doua sunt vizați pensionarii care au lucrat în industrie, minerit și în sistemul public.

Pensionarii care ar trebui să primească o sumă mai mică după recalculare vor rămâne cu pensia aflată acum în plată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

DSU clarifică: achiziția containerelor de decontaminare face parte dintr-un amplu proiect european ce urmărește formarea unor rezerve strategice comune pentru intervenții rapide în caz de amenințări chimice, biologice, radiologice sau nucleare în UE.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.