Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

×
Codul embed a fost copiat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Horațiu Potra și-a recâștigat libertatea pe deplin odată ce Tribunalul Prahova i-a ridicat controlul judiciar, o măsură pe care îi impusese judecătorul de drepturi și libertăți la Judecătoria Ploiești, atunci când procurorii au încercat să obțină, de fapt, un mandat de arestare preventivă pe numele fostului membru al Legiunii Străine pentru cele trei capete de acuzare.

Însă, el nu are acum absolut nicio restricție, nicio obligație și, cu toate acestea, a fost rechemat luni dimineață la Inspectoratul General al Poliției, pentru că aici, ofițerii specialiști continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivele electronice pe care anchetatorii le-au ridicat atât de la el personal, în acea noapte de sâmbătă spre duminică, atunci când a fost oprit, împreună cu un alt tânăr, drumul lor spre Capitală, cât și la perchezițiile făcute acasă, la Mediaș.

Anchetatorii încercând să găsească orice probă i-ar putea ajuta să se dumirească cu privire la aceste suspiciuni ce planează asupra lui Potra, dar și alte informații care se pot dovedi utile în anchetă. În urmă cu doar câteva momente, el a intrat în sediul Inspectoratului General al Poliției. Cel puțin, apariția și-a făcut-o fără să-l aibă alături pe avocat.

Iar în următoarele ore, practic, anchetatorii, specialiștii de aici, de la IGPR, vor extrage, cel mai probabil, tot ceea ce poate fi găsit pe aceste dispozitive, de la fișiere audio și video, fotografii, chiar corespondențe, pentru ca ulterior să fie analizate în cel mai mult detaliu.

Citește și
Horaţiu Potra
De ce l-a lăsat Judecătoria Ploieşti liber pe Horaţiu Potra: Fapta imputată este de nivel redus. MOTIVARE
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Horaţiu Potra, la Tribunal: Nu am discutat cu domnul Georgescu, am discutat cu securitatea domnului Călin Georgescu
Horaţiu Potra, la Tribunal: Nu am discutat cu domnul Georgescu, am discutat cu securitatea domnului Călin Georgescu

Horaţiu Potra a declarat, vineri, la ieşirea din sediul Tribunalului Prahova, că nu a discutat cu fostul candidat independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, ci "cu securitatea" acestuia.

De ce l-a lăsat Judecătoria Ploieşti liber pe Horaţiu Potra: Fapta imputată este de nivel redus. MOTIVARE
De ce l-a lăsat Judecătoria Ploieşti liber pe Horaţiu Potra: Fapta imputată este de nivel redus. MOTIVARE

Magistratul de la Judecătoria Ploieşti care a respins propunerea de arestare preventivă formulată pe numele lui Horaţiu Potra şi a şoferului acestuia este de părere că fapta imputată este „de o gravitate scăzută”.

Horaţiu Potra a fost scos de sub control judiciar. Decizia Tribunalului este definitivă
Horaţiu Potra a fost scos de sub control judiciar. Decizia Tribunalului este definitivă

Tribunalul Prahova a is, vineri după amiază, contestaţia înaintată de Horaţiu Potra la măsura controlului judiciar impusă în ceea ce îl priveşte prin decizie a Judecătoriei Ploieşti.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.