Incendiu de proporţii în Delta Dunării. Intervenția pompierilor este extrem de dificilă

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu de proporţii este în plină în desfăşurare în Delta Dunării. Arde vegetaţia în apropiere de casele cu acoperiş de stuf ale localnicilor din Crișan, iar intervenţia pompierilor este extrem de dificilă.

Militarii ajung cu bărcile în această zo greu accesibilă și folosesc apă din Dunăre, scoasă cu motopompele. Duc și acum o luptă titanică, iar flăcările înalte de 20 de metri riscă să ajungă la pensiuni și locuințe.

Incendiul de vegetaţie acoperă o suprafaţă mare şi focul s-a apropiat periculos de case din Crişan, judeţul Tulcea: flăcările sunt la doar 800 de metri de câteva pensiuni. Cerul s-a întunecat de fum, iar oamenii se tem pentru proprietăţile lor.

Localnicii au tras preventiv furtunurile şi au udat acoperişurile ca în cazul în care vreo scânteie ajunge la ele, să nu izbucnească o nenorocire.

Citește și
nicusor dan
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Intervenţia pompierilor este extrem de dificilă în zonă din cauza accesului greoi din Deltă. Primele echipaje au cerut la rândul lor sprijin.

Pompierii sunt nevoiţi să intervină din bărci folosind apa Dunării pentru motopompe. Speră să poată opri focul înainte de-a ajunge la casele oamenilor.

Cauza probabilă este focul pornit nesăbuit, pentru curăţarea terenurilor, şi scăpat de sub control.

Articol recomandat de sport.ro
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
Citește și...
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Ministrul interimar al Afacerilor Externe: România va plăti cotizaţia la Instrumentul European pentru Pace
Ministrul interimar al Afacerilor Externe: România va plăti cotizaţia la Instrumentul European pentru Pace

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, declară că România va plăti cotizaţia la Instrumentul European pentru Pace, care trebuia achitată până pe 13 mai.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenţia asupra concluziilor „îngrijorătoare” ale unui studiu recent privind condiţiile de muncă ale medicilor din sistemul public de sănătate.

Recomandări
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.