Incendiul de la Spitalul Roman ar fi pornit de la o țigară aruncată într-un container cu lenjerii

×
Codul embed a fost copiat

A fost declanşat planul roşu de intervenţie vineri-noapte în judeţul Neamţ după ce secţia de psihiatrie a spitalului municipal din Roman a fost inundată cu fum.

17 pacienţi erau la acea oră internaţi în secţia invadată de fumul dens.

Pompierii spun că totul ar fi pornit de la o ţigară aruncată într-un container în care erau depozitate lenjerii folosite. Doi medici şi doi pacienţi au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.

Alarma s-a dat în jurul orei 3, iar pompierii care au ajuns la spital au constatat că în saloanele de la primul etaj al clădirii, în care erau cazaţi pacienţii, era un fum gros. În imaginile suprinse imediat după ce s-a stins vâlvătaia se vede cum uşa primului salonul, cel mai apropiat de sursa incendiului, este distrusă de foc.

Constantin Luca, comandant detaşament Roman: "Personalul medical a reuşit să evacueze un număr de 7 pacienţi care se aflau în interiorul spitalului. S-a acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului".

Citește și
Zeci de bătrâni morți de coronavirus după ce au primit vizita unor voluntari, în Belgia. Unul se îmbrăcase în Moș Crăciun
Zeci de bătrâni morți de coronavirus după ce au primit vizita unor voluntari, în Belgia. Unul se îmbrăcase în Moș Crăciun

Pompierii au evacuat şi ceilalţi 10 pacienţi aflaţi în interiorul clădirii. Cauzele care au dus la producerea incendiului nu au fost stabilite încă, dar pompierii spun că cel mai probabil un angajat ar fi aruncat ţigara într-un container în care erau depozitate lenjeriile folosite şi care s-ar fi aprins. Pentru că acest container comunica printr-un horn metalic cu etajul întâi al clădirii, fumul ar fi ajuns într-o toaletă, după care s-a răspândit cu rapiditate.

Andreea Trifan, purtător de cuvânt spitalul Roman: "Medicul de gardă a declanşat planul alb astfel cu 2 stingătoare şi cu hidrantul intern de la parter au oprit răspândirea incendiului declanşat la ghena de manipulare a lenjeriei murdare din exteriorul clădirii. În secţie erau 17 pacienţi. Toţi au fost evacuaţi".

Doi pacienţi şi două cadre medicale au fost transportaţi la spitalul de urgenţă din Roman pentru evaluare, căci s-au intoxicat cu fum. Starea lor generală este bună.

Secţia de psihiatrie are autorizaţie de securitate la incendiu din 2016 şi are sistem de detecţie incendiu, verificat lunar.

Din secţia arsă, şapte pacienţi au fost mutaţi într-un alt spital de psihiatrie din Roman, iar alţii au fost duşi în saloanele de la parterul clădirii.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Un fost jandarm de 42 de ani din Suceava a murit de coronavirus. Bărbatul nu prezenta comorbidităţi
Un fost jandarm de 42 de ani din Suceava a murit de coronavirus. Bărbatul nu prezenta comorbidităţi

Un fost jandarm din Suceava, care a participat şi la misiunea de menţinere a păcii în Kosovo, a murit din cauza coronavirus, scrie News.ro. 

Zeci de bătrâni morți de coronavirus după ce au primit vizita unor voluntari, în Belgia. Unul se îmbrăcase în Moș Crăciun
Zeci de bătrâni morți de coronavirus după ce au primit vizita unor voluntari, în Belgia. Unul se îmbrăcase în Moș Crăciun

Mai mult de 26 de batrâni au murit de coronavirus într-un centru de îngrijire din Belgia, după ce voluntarii unei asociații le-au făcut o vizită, iar unul dintre aceștia s-a îmbrăcat în Moș Crăciun.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.