Incendiu într-un apartament din Târgoviște. Locatarii au fost evacuaţi

incendiu db
ISU Dâmbovița

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc din Târgovişte.  

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale. Locatarii clădirii au fost evacuaţi, fără a fi în victime, scrie News.ro.

Potrivit ISU Dâmboviţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţă, la un incendiu produs la un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de pe strada Boerescu Zaharia din Târgovişte.

Acolo a intervenit Detaşamentul Târgovişte, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară de salvare de la înălţime şi o ambulanță SAJ, iar la sosirea echipajelor s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat în interiorul apartamentului.

Concomitent cu acţiunile desfăşurate pentru localizarea şi lichidarea incendiului, au fost evacuaţi locatarii din bloc.

Citește și
nunta irak
Cum s-a produs tragedia de la nunta din Irak, unde au murit peste 115 oameni. Mirii au supraviețuit de fapt

La acest moment, incendiul este lichidat, se lucrează la îndepărtarea efectelor negative ale incendiului. Totodată, până la acest moment nu au fost victime”, a precizat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
„Am văzut 26 de cadavre în baie. O fetiță de 12 ani era complet arsă”. Noi mărturii din infernul de la nunta din Irak
„Am văzut 26 de cadavre în baie. O fetiță de 12 ani era complet arsă”. Noi mărturii din infernul de la nunta din Irak

Peste 100 de persoane au fost ucise și multe altele au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o petrecere de nuntă în Qaraqosh, în nordul Irakului. Martorii oculari au descris scene de groază și panică după ce focul a cuprins localul.

 

 

Cum s-a produs tragedia de la nunta din Irak, unde au murit peste 115 oameni. Mirii au supraviețuit de fapt
Cum s-a produs tragedia de la nunta din Irak, unde au murit peste 115 oameni. Mirii au supraviețuit de fapt

O noapte de petrecere s-a transformat într-un coșmar de neînchipuit. Peste 115 oameni au pierit arși de vii sau sufocați după ce un incendiu uriaș a înghițit sala în care se desfășura o nuntă, în cel mai mare oraș cu populație creștină din Irak.

Incendiu de vegetație în comuna Vidra. A fost emis mesaj RO-Alert
Incendiu de vegetație în comuna Vidra. A fost emis mesaj RO-Alert

Un incendiu de vegetație a izbucnit, miercuri, în satul Sintești, comuna Vidra, județul Ilfov. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert.

Incendiu la două vagoane dezafectate între Podul Grand şi Podul Basarab. CFR: Nu există victime
Incendiu la două vagoane dezafectate între Podul Grand şi Podul Basarab. CFR: Nu există victime

Pompierii intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două vagoane dezafectate între Podul Grand şi Podul Basarab. Nu există victime

Tragedie la o nuntă din Irak. Peste 100 de persoane au murit și alte 150 au fost rănite într-un incendiu
Tragedie la o nuntă din Irak. Peste 100 de persoane au murit și alte 150 au fost rănite într-un incendiu

Peste 100 de persoane au murit şi alte 150 au fost rănite, după ce un incendiu a izbucnit la o nuntă în nordul Irakului, a anunţat presa de stat.  

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.