Explozie într-un bloc din Constanţa: două persoane au murit. Cauzele tragediei

×
Codul embed a fost copiat

Explozie teribilă, urmată de un incendiu, joi noapte, într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere din Constanţa. O femeie şi fetiţă acesteia de doi ani au murit intoxicate după ce apartamentul lor a fost invadat de fum.

Surioară mai mare a copilei decedate a scăpat cu viaţă, dar este în stare gravă, la spital. Zeci de locatari au fost evacuaţi în grabă, iar alte şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Scenele de coşmar s-au petrecut aproape de miezul nopţii într-unul dintre cartierele cele mai aglomerate ale Constanţei. Zeci de oameni înspăimântaţi de explozie şi de fumul gros care a invadat întregul bloc au încercat să se salveze din calea morţii.

Martor: "Fum pe scară m-am întors în casă am vrut să iau cheile de la maşină şi a două oară nu am mai putut să ies din cauza fumului, fum, fum tot blocul a fost prins de fum, am udat un prosop mare, l-am pus la uşa ud."

Incendiul violent cuprinsese întreg apartamentul în care se aflau o femeie de 38 de ani şi fetiţele acesteia de doi ani şi patru ani.

Citește și
strangere de mana
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

Unul dintre vecini a reuşit să spargă uşa şi într-un ultim efort a tras-o afară pe fetiţă de patru ani care se află în apropiere. Pentru mama şi surioară ei a fost însă prea târziu.

Până la sosirea salvatorilor, cei mai mulţi dintre locatari au reuşit să fugă din calea fumului.

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de o ora.

Anca Chiriţă, ofiţer de presă ISU Dobrogea: "Din păcate după lichidarea incendiului în apartament au fost identificate două persoane decedate, patru persoane au fost asistate medical la faţa locului refuzând transportul la spital, încă două persoane, un copilaş şi o fetiţă de aproximativ patru-cinci anişori, au fost transportaţi la spital presum şi încă un bărbat care a suferit leziuni."

Fetiţă care a supravieţuit a fost dusă de urgenţă la Bucureşti. Pompierii încearcă să stabilească de la ce a pornit incediul şi exploziile care au urmat. Prima pistă este o acumulare de gaze de la butelia conectată la aragaz.

Nu se ştie însă ce a declanşat aprinderea acestor gaze. Pompierii bănuiesc că faţă de patru ani s-ar fi jucat cu o brichetă sau a aprins becul în bucătărie şi atunci s-ar fi aprins gazele.

Mama şi copila de doi ani au murit asfixiate susţin anchetatorii şi nu din cauza deflagraţiei. Femeia este originară din Ucraina, iar soţul ei, român, este plecat la muncă în străinătate.

Faţă de patru ani are arsuri pe 30 % din suprafaţă corpului, iar în această dimineaţă a fost transferată cu elicopterul la un spital din Bucureşti.

Medicii spun că starea fetei este foarte gravă din cauza arsurilor pe căile respiratorii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România și-a schimbat proprietarul. Firma trece de la fondul de investiții Mid Europa Partners la Sameday, partenerul eMag.

S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar
S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar

Mandatul lui Marian Enache ca preşedinte al Curţii Constituţionale a încetat marţi, iar de miercuri, el ar urma să asigure ca interimar conducerea CCR, conform unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive
Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive

Magistrații Judecătoriei Pogoanele au dispus pedepse de închisoare cu suspendare pentru cele cinci persoane trimise în judecată de procurori după ce ar fi stropit cu bună știință legume cu substanțe chimice nocive.

 

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.