Incendiu masiv în apropiere de Timișoara. Mobilizare de forțe la fața locului

incendiu timisoara fornetti
Tion

Un incendiu de proporții a izbucnit, luni, în localitatea Hodoni, situată la aproximativ o oră de mers de Timișoara.  

UPDATE. Pompierii au reușit să localizeze flăcările. Pericolul extinderii incendiului la vecinătăți a fost eliminat.

Incendiul a cuprins o hală de depozitare pe o suprafață de aproxiamtiv 2.000 de metri pătrați.

La fața locului au fost trimise toate ajutoarele disponibile. Pentru localizarea și stingerea incendiului, din cadrul ISU Timiș au fost alocate 11 autospeciale de stingere, două autoscări și o ambulanță SMURD. La locul incendiului intervin în sprijin și aptru echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

Citește și
accident
Neatenția la volan și poleiul au făcut mai multe victime pe șoselele din țară. La Timișoara, 4 persoane au ajuns la spital

Totodată, alte două autospeciale de stingere din cadrul ISU Arad intervin în sprijinul resurselor de la ISU Timiș.

Până la acest moment nu au fost identificate victime, transmit pompierii. 

Incendiul se manifestă la o hală de depozitare a fabricii Fornetti, conform Tion. Fabrica din satul Hodoni, comuna Satchinez, a fost dată în folosință în aprilie 2002.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Timișoara reacționează după ce Kremlinul a atacat-o pe Maia Sandu pentru premiul primit: ”Imediat au sărit rușii în sus”
Timișoara reacționează după ce Kremlinul a atacat-o pe Maia Sandu pentru premiul primit: ”Imediat au sărit rușii în sus”

Timișoara se declară solidară cu Maia Sandu, după ce președinta Moldovei a fost atacată de Kremlin în urma decernării premiului ”Timișoara pentru Valori Europene”. ”Imediat au sărit rușii în sus”, a constatat primarul Dominic Fritz.

 

Neatenția la volan și poleiul au făcut mai multe victime pe șoselele din țară. La Timișoara, 4 persoane au ajuns la spital
Neatenția la volan și poleiul au făcut mai multe victime pe șoselele din țară. La Timișoara, 4 persoane au ajuns la spital

Neatenția la volan, șofatul fără permis și viteza pe drumul acoperit cu polei au făcut victime sâmbătă, pe mai multe șosele din țară.  

Despărțire cu scandal de expoziția Brâncuși de la Timișoara. Români veniți din toată țara află la muzeu că nu mai pot intra
Despărțire cu scandal de expoziția Brâncuși de la Timișoara. Români veniți din toată țara află la muzeu că nu mai pot intra

Scandal la intrare la expoziția lui Brâncuși din Timișoara, cu doar o săptămână înainte de închidere.

Individ urmărit internațional pentru mai multe infracțiuni cu un prejudiciu de un milion de euro, prins la Timișoara
Individ urmărit internațional pentru mai multe infracțiuni cu un prejudiciu de un milion de euro, prins la Timișoara

Polițiștii din Arad au depistat un bărbat de 43 de ani, din Pakistan, cu domiciliul în Norvegia, urmărit internațional pentru un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 de euro.

Un tânăr din Timișoara, prins în flagrant în timp ce încerca să vândă un kilogram și jumătate de droguri de mare risc
Un tânăr din Timișoara, prins în flagrant în timp ce încerca să vândă un kilogram și jumătate de droguri de mare risc

Un bărbat de 27 de ani din Timișoara a fost prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze aproape un kilogram și jumătate de droguri de mare risc.  

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.