Incendiu masiv la un depozit de deșeuri de mase plastice situat pe platforma Oltchim din Vâlcea. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe platforma Oltchim, unde ard deșeuri de mase plastice, anunţă ISU Vâlcea.

UPDATE Forţele de intervenţie au fost suplimentate cu încă două echipaje de pompieri, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Potrivit sursei citate, în zonă sunt degajări mari de fum, astfel că a fost emis şi un mesaj RO-ALERT pentru ca populaţia să închidă geamurile şi astfel să evite inhalarea unor eventuale substanţe periculoase ce se pot degaja în urma arderii.

"În urma efectuării recunoaşterii s-a constatat faptul că incendiul se desfăşoară cu flacără şi degajare de fum la deşeuri de mase plastice pe o suprafaţă de circa 700 metri pătraţi pe un strat de aproximativ 20 metri înălţime. Pompierii intervin pentru localizarea incendiului, forţele de intervenţie fiind suplimentate cu o autospecială de stingere a incendiului la înălţime din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi o autospecială transport apă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drăgăşani", au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

Citește și
Jandarmi
Jandarmeria Capitalei, în alertă, din cauza unor proteste anunțate pe TikTok în ziua în care Nicușor Dan depune jurământul

”Pompierii militari intervin la aceasta ora pentru stigerea unui incendiu ce a izbucnit pe platforma Oltchim. unde ard deseuri de mase plastice. Pentru acesta au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă , un container tip cisternă şi o autospecială CBRN”, informează ISU.

Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi.

Nu s-au înregistrat victime.

Pompierii acţionează pentru localizarea şi stingerea focului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Jandarmeria Capitalei, în alertă, din cauza unor proteste anunțate pe TikTok în ziua în care Nicușor Dan depune jurământul
Jandarmeria Capitalei, în alertă, din cauza unor proteste anunțate pe TikTok în ziua în care Nicușor Dan depune jurământul

Jandarmeria Capitalei precizează, sâmbătă, că nu a fost notificată cu privire la desfăşurarea unei adunări publice în Piaţa Constituţiei, aşa cum prevede legea.

Tragedie pe o șosea din Vrancea. Trei morți și un rănit, după ce două autoutilitare s-au lovit frontal
Tragedie pe o șosea din Vrancea. Trei morți și un rănit, după ce două autoutilitare s-au lovit frontal

Trei persoane au murit, în urma unui accident cumplit între localităţile Păuneşti şi Pufeşti din judeţul Vrancea, sâmbătă.  

Fost polițist din Bacău, prins în flagrant când lua 10.000 de euro de la o femeie pentru a nu posta o poză indecentă cu ea
Fost polițist din Bacău, prins în flagrant când lua 10.000 de euro de la o femeie pentru a nu posta o poză indecentă cu ea

Un fost poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău a fost reţinut de poliţişti sub acuzaţiile de şantaj şi lovire sau alte violenţe, a informat, sâmbătă, IPJ.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.