Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută

×
Codul embed a fost copiat

A fost desfășurare de forțe sâmbătă în Capitală, după ce Piața Matache din Sectorul 1 a luat foc.

Flăcările au cuprins 500 de metri pătrați. Din cauza fumului dens, populația din zonă a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT să rămână la adăpost. Pericolul a fost înlăturat după două ore și jumătate.

Flăcările au cuprins hala dimineața la șase. După apelul la 112, în Piața Matache au fost trimise forțe impresionante. Din cauza fumului dens, dar și pentru că exista pericolul ca focul să se extindă, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației.

Eduard Ștefan, ISU București - Ilfov: „În total au acționat 14 autospeciale stingere apă și spumă, o autospecială de salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două autospeciale SMURD.”

Citește și
incendiu spitalul colentina
Incendiu la Spitalul Colentina. Mai mulți pacienți au fost evacuați. Zece autospeciale de stingere, la fața locului

Neputincioși, comercianții au privit cum mărfurile lor sunt mistuite. 16 comercianți au fost relocați în spațiile disponibile din piață, iar muncitorii de la salubritate au curățat zona afectată încercând să recupereze o parte din bunuri.

Incendiul s-a extins pe o suprafață de 500 de metri pătrați și a fost stins după două ore și jumătate. Înăuntru au ars mai multe materiale textile și produse alimentare. Pompierii au format echipe de căutare-salvare care au verificat spațiile interioare, însă din fericire nu au fost identificate victime.

Cauza incendiului nu a fost stabilită.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Incendiu violent, cu flăcări uriașe, în Craiova. A fost emis mesaj RO-Alert
Incendiu violent, cu flăcări uriașe, în Craiova. A fost emis mesaj RO-Alert

S-a dat alarmă, miercuri seara, la un service auto din Craiova. Flăcări violente au cuprins clădirea, iar focul s-a extins și la un depozit de mobilă din apropiere.

Incendiu la Spitalul Colentina. Mai mulți pacienți au fost evacuați. Zece autospeciale de stingere, la fața locului
Incendiu la Spitalul Colentina. Mai mulți pacienți au fost evacuați. Zece autospeciale de stingere, la fața locului

Un incendiu s-a produs, joi dimineață, la Spitalul Colentina din București. La fața locului au fost trimise, printre altele, zece autospeciale de stingere și cinci ambulanțe SMURD.

O familie din Botoșani a rămas fără casă după un incendiu devastator, în prag de sărbători
O familie din Botoșani a rămas fără casă după un incendiu devastator, în prag de sărbători

Casa unei familii din judeţul Botoşani a fost distrusă în totalitate în urma unui incendiu. Părinţii şi doi copii erau în interior când a izbucnit focul, dar nu au fost răniţi.

O familie din Bistrița-Năsăud a rămas fără casă după un incendiu devastator, în prag de sărbători
O familie din Bistrița-Năsăud a rămas fără casă după un incendiu devastator, în prag de sărbători

Doi soți din județul Bistrița-Năsăud, asistenți maternali, care au în grijă patru copii au rămas fără casă în prag de sărbători.

Explozie urmată de incendiu în Suceava. Trei bărbați au ajuns în stare gravă la spital. Unul dintre ei este în comă
Explozie urmată de incendiu în Suceava. Trei bărbați au ajuns în stare gravă la spital. Unul dintre ei este în comă

Panică într-un atelier din Suceava. Trei bărbați au ajuns în stare gravă la spital, după ce clădirea a fost cuprinsă de un incendiu.

Recomandări
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța
Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.

 

Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”
Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”

La Praid, pericolul se amplifică: pârâul Corund, care a inundat galeriile salinei, varsă în Târnava Mică apă cu un nivel de sare de zece ori peste limita normală, contaminând astfel râul ce alimentează cu apă potabilă zeci de mii de oameni.