Incendiu violent la un depozit de materiale plastice. 50 de tone de deşeuri, cuprinse de flăcări

×
Codul embed a fost copiat

Flăcări uriaşe au mistuit, marți dimineaţă, zeci de tone de deşeuri plastice depozitate în curtea unei societăţi din Pleașa, judeţul Prahova. Incendiul s-a întins foarte repede şi către o clădire de birouri din incinta societăţii.

Zeci de pompieri militari chemaţi de urgenţă au luptat să potolească valvătaia, înteţită şi de vântul ce suflă cu putere. Pericolul a fost mare pentru militari, căci în aceeaşi incintă era depozitat şi un rezervor cu 400 de litri de motorină.

Abia trecuse de ora 9 când angajaţii depozitului de reciclare mase plastice au simţit fumul şi au părăsit în fugă curtea societăţii. Mai bine de 40 de tone de deşeuri, din cele 300 aflate în depozit, ardeau cu putere. Oamenii a chemat echipajele de urgenţă. 5 autospeciale cu 25 de pompieri au ajuns în scurt timp la locul incendiului.

La momentul sosirii noastre incendiul se manifesta la o cantitate de 30 - 40 de tone de deşeuri depozitate în curte, dar şi propagare către o hală interioară în care se mai aflau astfel de deşeuri. Degajare mare de fum şi gaze toxice şi temperatură destul de ridicată în hală”, a transmis Ciprian Pârvu, ISU Prahova.

Citește și
incendiu
Incendiu la un spital din judeţul Argeş. Mai mulţi pacienţi, evacuaţi
incendiu

Au fost alertaţi şi comisarii gărzii de mediu:

Am solicitat APM să se deplaseze cu laboratorul mobil ca să facă măsurători pentru a stabili exact ce anume s-a degajat în atmosferă”, a transmis Antonio Spanu, Garda de Mediu Prahova.

În acest moment incendiul a fost lichidat, însă militarii vor mai rămâne să supravegheze zona pentru ca eventuale focare să nu aprindă iar resturile de plastic. Se pare că tot necazul ar fi pornit chiar de la tocătorul de mase plastice, dar ancheta este abia la început.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Explozie, urmată de un incendiu în Dâmbovița: un mort și un rănit
Explozie, urmată de un incendiu în Dâmbovița: un mort și un rănit

O femeie în vârstă de 83 de ani din județul Dâmbovița a murit, iar ginerele ei este în stare gravă după ce locuința lor a fost zguduită de o explozie urmată de un incendiu violent.

Incendiu la un spital din judeţul Argeş. Mai mulţi pacienţi, evacuaţi
Incendiu la un spital din judeţul Argeş. Mai mulţi pacienţi, evacuaţi

A fost panică luni dimineaţă în spitalul din localitatea Valea Iaşului, de lângă Curtea de Argeş.

Incendiu provocat acasă la directorul AJOFM Arad. Focul, pus intenționat de un chiriaș
Incendiu provocat acasă la directorul AJOFM Arad. Focul, pus intenționat de un chiriaș

Un incendiu violent a distrus trei rulote de locuit, deţinute de către directorul Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, focul fiind pus de către un chiriaş al acestuia, care va fi cercetat penal pentru distrugere.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe

Naționala U21 a României a pierdut, sâmbătă, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Este a doua înfrângere pentru „tricolorii mici” în Grupa A, din tot atâtea meciuri.