Incendiu violent pe drumul care leagă Buzăul de Ploiești. Un motel a fost distrus de flăcări

×
Codul embed a fost copiat

A fost pericol de explozie, duminică, pe Drumul Național Buzău - Ploiești. Un incendiu care a cuprins un motel de la marginea șoselei amenința și o benzinărie din apropriere.

În clădire se aflau cinci persoane, între care și doi copii. Cu toții dormeau la acea oră, dar au reușit să iasă la timp.

De trei ore au avut nevoie pompierii pentru a stinge flăcările.

Proprietarul motelului și familia să au fost treziți noaptea de alarma de incendiu.

Cristi Gașpar, proprietarul motelului: "Când am ieșit era fum mult. I-am zis fratelui meu: 'Scoate soția și copiii și hai afară'. Am scos copiii, m-am întors înapoi să văd dacă salvez ceva. Lumea din trafic a oprit și am urcat cu stingătoarele și mâinile, am crezut că putem noi să stingem focul, nu am putut deloc".

Citește și
motel
Un proprietar de motel si-a spionat oaspetii in timp ce faceau sex, timp de 29 de ani. Ce isi nota apoi in jurnale

Până la sosirea pompierilor, oamenii au încercat în zadar să oprească flacările care au cuprins partea superioară a clădirii.

Reporter: "Cât de mari erau flacările?".

Mama proprietarului: "Nu pot să spun cât de mari erau, că erau imense de la 3 kilometri, că fumul se vedea de pe Istrița, de pe dealul ăla de sus, erau imense".

Pompierii au cerut întăriri, pentru că focul ris ca să ajungă la o benzinărie și la o vulcanizare aflate în apropiere.

Ionuț Casaru, ISU Buzău: "Ajuns la fața locului, primul echipaj a constatat că incendiul se manifesta violent cu flacără deschisă la nivelul podului pe o suprafață de 200 de metri pătrați".

Incendiul a fost stins după trei ore. A scăpat neatins doar restaurantul de la parter. Etajul, cu o suprafață de 600 de metri pătrați, a fost distrus. Odată cu el, și toate documentele firmei. Pompierii spun că totul a pornit de la un scurt circuit. Clădirea era, din fericire, asigurată.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Incendiu violent la un motel din Bistrița: ”O mână criminală. Singur cum să se aprindă?”
Incendiu violent la un motel din Bistrița: ”O mână criminală. Singur cum să se aprindă?”

Un incendiu puternic a cuprins vineri noapte un motel din localitatea bistriţeană Crainimăț. Alarma a fost dată de un şofer aflat în trafic, dar din fericire nimeni nu se afla înăuntru.

Un proprietar de motel si-a spionat oaspetii in timp ce faceau sex, timp de 29 de ani. Ce isi nota apoi in jurnale
Un proprietar de motel si-a spionat oaspetii in timp ce faceau sex, timp de 29 de ani. Ce isi nota apoi in jurnale

Proprietarul unui motel din Colorado, SUA, a fost arestat dupa ce s-a aflat ca timp de 29 de ani si-a spionat clientii in timp ce faceau sex.

A apelat la serviciile unei escorte de pe Internet. Ce a patit in camera de motel
A apelat la serviciile unei escorte de pe Internet. Ce a patit in camera de motel

 Koral Ben Shimon, o tanara in varsta 20 de ani din SUA, care lucra ca escorta, este acuzata ca a jefuit un barbat, dupa care l-a impuscat mortal.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.