Un elev de nouă ani și-a lovit profesoara și a spart un geam. Fusese transferat de la altă școală, unde își teroriza colegii
Incident grav la o școală din Târgu Mureș. Un copil de clasa a doua și-a lovit învățătoarea, apoi a spart cu pumnul un geam. Băiatul a fost un elev-problemă și la altă școală, tot din cauza acceselor de violență.
Părinții colegilor lui sunt revoltați de situație, și cer conducerii școlii și Inspectoratului să găsească soluții.
Băiețelul de 9 ani, spun părinții colegilor lui, a devenit agresiv și a lovit învățătoarea, după care a spart cu pumnul geamul de la ușa clasei. S-a tăiat la mâini iar învățătoarea a sunat imediat la 112.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Alexandra Lucaș, purtător de cuvânt IPJ: „Echipajul medical solicitat la fața locului a acordat îngrijiri de specialitate minorului. În cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovire sau alte violențe” și „distrugere”.
Copilul nu a avut nevoie de internare. Pe de altă parte, părinții colegilor lui spun că aceste scene i-au speriat pe ceilalți elevi care au refuzat să mai vină la școală.
Părinte: „Copiii noștri nu mai merg la școală începând de ieri și nici nu vor mai merge dacă problema nu se rezolvă, pentru că toți au avut un comportament de anxietate. Copilul meu a plâns am luat-o pe fetița mea de la școală și ea a zis că ea nu mai vrea să meargă la școală niciodată."
Elevul în vârstă de 9 ani fusese transferat anul trecut de la o altă școală din oraș. Și acolo și-ar fi terorizat colegii, iar părinții au cerut să fie mutat.
Părinte: „A fost transferat și a început calvarul pentru copii. Acte de violență săptămânale, violență fizică, violență verbală înainte de incidentul de ieri a aruncat cu foarfeca, l-a zgâriat pe obraz pe alt copil, vă dați seama ce se întâmpla ieri a amenințat-o și pe fetița mea".
Camelia Irimia, purtător de cuvânt ISJ Mureș: „Începând cu astăzi, o echipă din partea ISJ Mureș se va deplasa la școala gimnazială și va demara o anchetă."
Încă de la incidentele violente care s-au petrecut la prima școală, elevul a început să fie consiliat psihologic și - susțin reprezentanții inspectoratului școlar - până în prezent nu este în evidență cu nicio afecțiune.