Încondeiatul ouălor cu ceară, obicei din străbuni, în Maramureș

×
Codul embed a fost copiat

În Vinerea Mare din săptămâna Paștelui, copiii din Maramureș au învățat să încondeieze ouă cu ceară, la fel cum făceau străbunicii lor.

Tehnica tradițională a fost predată la Muzeul Satului din Baia Mare de către un meșter popular, iar entuziaști, cei mici au promis că vor decora ouă la fel și acasă.

„Luați condeiul și îl încălziți la flacără, îl băgați în ceară de albine, îl încălziți iar și dați pe ou", le explică meșterul.

Zeci de copii de toate vârstele au învățat să încondeieze ouă cu ceară. Cu toții au fost curioși ce operă de artă poate ieși din mâinile lor.

Fetiță: „Lucrez la un ou pe care am scris „Hristos a înviat” şi o cruce. Nu mi se pare greu, dar nu e nici atât de uşor. N-am mai încondeiat ouă niciodată."

Citește și
oua incondeiate
Târg cu ouă încondeiate în Iași. Prețurile ajung și la 250 de lei

Și adulții s-au bucurat alături de cei mici. Şi-au readus aminte de copilărie, când decorau în aceeași manieră ouăle.

Tânără: „Încerc să fac niște modele tradiționale Niște colţişori, triunghiuri, și încercăm să păstrăm cât mai mult motivele tradiționale, cum erau folosite în străbuni.”

O femeie din Țara Lăpușului, una dintre zonele încărcate de tradiție din Maramureș, le-a arătat, cu răbdare, copiilor tainele încondeierii ouălor cu ceară.

Monica Mare, director Muzeul Satului Baia Mare: „Ouăle se încondeiază cu condeiul și ceara de albine, iar apoi se pun în baie succesivă de vopsea, iar motivele folosite sunt cele florale, crucea și cele agrare”

Creștinii ortodocși și greco-catolicii sunt pe ultima sută de metri acum cu pregătirile pentru Paște.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Târg de Paște cu ouă încondeiate, la Cetatea Medievală din Târgu Mureș. Se apropie Paștele Catolic
Târg de Paște cu ouă încondeiate, la Cetatea Medievală din Târgu Mureș. Se apropie Paștele Catolic

Este forfotă în Cetatea Medievală din Târgu Mureș, unde ouăle încondeiate au fost vedetele unui târg cu specific de Paște.

Târg cu ouă încondeiate în Iași. Prețurile ajung și la 250 de lei
Târg cu ouă încondeiate în Iași. Prețurile ajung și la 250 de lei

Meşteri populari din judeţele Moldovei au expus, la un târg de profil din Iaşi, cele mai frumoase ouă încondeiate.

Copiii de pe Valea Bârgăului merg la colindat de ouă încondeiate, de Paște
Copiii de pe Valea Bârgăului merg la colindat de ouă încondeiate, de Paște

Milioanele de ouă care prind culoare în fiecare an de Paşte nu înseamnă numai mese îmbelşugate. Sunt regiuni ale țării în care tradiţiile străvechi sunt păstrate cu sfinţenie.

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.