Inconștiența unor adolescenți de 15 ani: S-au urcat la volanul mașinii și au produs două accidente

×
Codul embed a fost copiat

Două accidente au fost provocate, joi noapte, în județul Iași, de adolescenți care au urcat la volan și, în final, au avariat mașinile.  

Primul accident a avut loc în apropiere de orașul Hârlău, după ce un adolescent de 15 ani a luat cheile de la mașina mamei sale, deși era băut, și a ieșit cu autoturismul la plimbare prin localitate. 

Citește și: Două persoane au murit după ce o mașină a căzut de la etajul trei al sediului unui constructor autor din Shanghai VIDEO

Într-o curbă, băiatul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un pod, apoi s-a răsturnat în mijlocul străzii. Puștiul a scăpat doar cu niște zgârieturi, iar polițiștii au deschis pe numele său un dosar penal pentru conducere fără permis. La proba cu etilotestul, adolescentul a fost depistat cu 0,74 alcool pur în aerul expirat.

Câteva ore mai târziu și polițiștii din Iași au prins în trafic un băiat, tot de 15 ani, care conducea o mașină. La vederea agenților, a virat pe un camp unde a fost prins. Băiatul susține că a găsit întâmplător, pe jos, o cheie automată și așa a descoperit și autoturismul.

Citește și
spital
Spitalul de Copii din Iași este verificat de inspectori după ce mai multe persoane s-au plâns că nu este apă caldă
Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Caz medical rar în Iași. Un bărbat a primit o nouă șansă la viață după ce soția i-a donat un rinichi
Caz medical rar în Iași. Un bărbat a primit o nouă șansă la viață după ce soția i-a donat un rinichi

Poveste impresionantă la Iași acolo unde chirurgii s-au întâlnit cu un caz rar. Un bărbat de 43 de ani a primit o nouă sansă la viață după ce soția i-a donat un rinichi.

Spitalul de Copii din Iași este verificat de inspectori după ce mai multe persoane s-au plâns că nu este apă caldă
Spitalul de Copii din Iași este verificat de inspectori după ce mai multe persoane s-au plâns că nu este apă caldă

Spitalul de Copii "Sf Maria" din Iași, cel mai mare din Moldova, este verificat de inspectorii sanitari după ce mai mulți părinți internaţi acolo cu cei mici s-au plâns că la chiuvete și dușuri nu curge deloc apă caldă.

Rezultate Evaluare Națională 2022 în Iași. S-au afișat notele pe Edu.ro!
Rezultate Evaluare Națională 2022 în Iași. S-au afișat notele pe Edu.ro!

După ce au scăpat de emoțiile examenelor, elevii claselor a VIII-a din județul Iași, află rezultatele la Evaluare Națională 2022.

Iași: Bărbat reținut după ce a furat 500.000 de lei din locuința unui cunoscut
Iași: Bărbat reținut după ce a furat 500.000 de lei din locuința unui cunoscut

Un bărbat din judeţul Iaşi, suspectat că a furat peste 500.000 de lei din locuinţa unui cunoscut, a fost reţinut de poliţişti, potrivit Agerpres.

Accident în Iași. O șoferiță a lovit un taxi
Accident în Iași. O șoferiță a lovit un taxi

Neatenția la volan și viteza excesivă fac, din nou, victime în Iași. La miezul nopții, o șoferiță care circula pe banda destinată exclusiv mijloacelor de transport în comun și a taxiurilor a pierdut controlul volanului și a acroșat un taxi.  

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.