Individ de 62 de ani, arestat după ce a furat 100 de lei din geanta unei profesoare. L-a amenințat și pe directorul școlii

politie
StirilePROTV

Un bărbat de 62 de ani a fost arestat preventiv după ce a intrat într-o şcoală din municipiul Constanţa şi a furat 100 de lei din geanta unei profesoare.

El a fost urmărit apoi de directorul unităţii de învăţământ, pe care l-a ameninţat cu un briceag pentru a scăpa.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că un bărbat este cercetat este cercetat pentru tâlhărie calificată şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

La data de 12.12.2022, în jurul orei 11:30, inculpatul D.V., în vârstă de 62 ani, ce avea asupra sa un briceag, a pătruns în incinta unei şcoli gimnaziale din municipiul Constanţa. Accesul în interior i-a fost permis după ce a sunat la interfon şi a susţinut că are de înmânat un colet unui cadru didactic. Ulterior inculpatul a intrat într-o sală de clasă, situată la parter, şi profitând de faptul că în încăpere nu se afla nicio persoană a sustras dintr-o geantă ce aparţine persoanei vătămate C.A., profesoară, suma de 100 lei”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fugit din şcoală, fiind urmărit de directorul unităţii de învăţământ, pe care l-a ameninţat cu un briceag pentru a scăpa.

Citește și
madalina ghenea
Mădălina Ghenea, jefuită pe un aeroport din Italia. Hoții i-ar fi furat valiza cu bijuterii

Bărbatul de 62 de ani a fost prezentat Judecătoriei Constanţa, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Fiul preotului, prădat în casă, la Crevedia. Hoțul i-a spus să rămână la etaj dacă ține la viață
Fiul preotului, prădat în casă, la Crevedia. Hoțul i-a spus să rămână la etaj dacă ține la viață

Furt cu multe semne de întrebare, la Crevedia, în judeţul Dâmboviţa. Vila fiului preotului din localitate a fost călcată de hoţi, iar proprietarul susţine că ar fi fost ameninţat cu moartea de un individ mascat.

Mădălina Ghenea, jefuită pe un aeroport din Italia. Hoții i-ar fi furat valiza cu bijuterii
Mădălina Ghenea, jefuită pe un aeroport din Italia. Hoții i-ar fi furat valiza cu bijuterii

Mădălina Ghenea, actriță și fotomodel de naționalitate română, a fost duminică, 11 decembrie, victima unui furt pe aeroportul Leonardo da Vinci din Fiumicino (Roma).

Scandal într-o familie din Dâmbovița. O cerere de împrumut s-a încheiat cu amenințări cu moartea și cu un furt
Scandal într-o familie din Dâmbovița. O cerere de împrumut s-a încheiat cu amenințări cu moartea și cu un furt

O cerere de împrumut s-ar fi încheiat cu amenințări și furt într-un sat din Dâmboviţa. Păgubitul, un tânăr de 24 de ani, spune că a fost trezit în miez de noapte de un văr de-al său, care avea nevoie de bani.

Un oficial nonbinar al istrației Biden ar fi furat o geantă cu bijuterii și machiaj de 1700 de dolari. E al 2-lea furt
Un oficial nonbinar al istrației Biden ar fi furat o geantă cu bijuterii și machiaj de 1700 de dolari. E al 2-lea furt

Un oficial nonbinar al istrației președintelui Joe Biden riscă o condamnare de până la 10 ani de închisoare după ce a furat geantă în Nevada, potrivit unui raport oficial al poliției, obținut de Fox News.  

Un bărbat a tăiat cu flexul seiful concubinei şi a furat 15.000 de dolari. Ce a făcut după ce a comis jaful
Un bărbat a tăiat cu flexul seiful concubinei şi a furat 15.000 de dolari. Ce a făcut după ce a comis jaful

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru furt calificat după ce a sustras 15.000 de dolari prin tăierea cu flexul a unui perete al seifului pe care îl avea în casă concubina sa, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.