Individul care a incendiat casa partenerei sale și a celor patru copii ai acesteia a fost condamnat la ani grei de închisoare

Individul care a incendiat casa partenerei sale și a celor patru copii ai acesteia a fost condamnat la ani grei de închisoare
StirilePROTV

La un an după ce casa unei familii din județul Iași a fost incendiată intenționat, iar o mamă și cei patru copii ai ei au ajuns în stradă, procurorii au decis să îl trimită după gratii pe făptaș, nimeni altul decât partenerul femeii.

Magistrații au decis o pedeapsă de 7 ani și jumătate de închisoare. Casa distrusă fusese ridicată cu mari eforturi de femeia care a trudit în străinătate ani de zile, ca să adune bani pentru familie.

Cei patru copii, mama lor și partenerul femeii, locuiau în comuna Tomești. Iarna trecută, supărat că femeia refuza să îi mai dea bani pentru băutură și țigări, dar și orbit de gelozie, bărbatul a făcut scandal și, în toiul nopții, a incendiat casa.

Locuința s-a făcut scrum și, doar printr-o minune, femeia și cei patru copii au reușit să iasă din casă teferi. Câteva ore mai tărziu, individul, în vârstă de 30 de ani, a încercat să fugă din localitate, dar a fost prins de polițiști.

Acum, și-a aflat condamnarea. Sentința nu este definitivă.

Citește și
Australia incendiu deținuți
Mai mulți deținuți au incendiat o închisoare din Sydney și s-au urcat pe acoperiș

La acea vreme, autoritatea locală s-a mobilizat și a reușit să ridice o casă modestă celor patru copii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Doi indivizi au incendiat o mașină, din răzbunare, în Dolj. De la ce a plecat totul
Doi indivizi au incendiat o mașină, din răzbunare, în Dolj. De la ce a plecat totul

O maşină a fost incendiată în Dolj, din răzbunare, de nişte indivizi care purtau cagule. Iar focul s-a extins şi la un alt vehicul din preajmă.

Mai mulți deținuți au incendiat o închisoare din Sydney și s-au urcat pe acoperiș
Mai mulți deținuți au incendiat o închisoare din Sydney și s-au urcat pe acoperiș

Situație scăpată de sub control la o închisoare din Sydney, Australia. Mai mulți deţinuţi s-au urcat pe acoperiş, după ce au incendiat o aripă a clădirii.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.