Individul care și-a incendiat mătușa, arestat preventiv. Este acuzat de omor calificat săvârșit cu premeditare prin cruzimi

Bărbatul care şi-a incendiat mătuşa în scara unui bloc din Sectorul 6 a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind acuzat de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, săvârşit cu premeditare şi prin cruzimi.
Este vorba de mătuşa, după ce a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, luni, în jurul orei 08:40, în timp ce se afla în apropierea intrării din spate al unui bloc din Sectorul 6, pe fondul unui conflict preexistent, Alexandru Popa a avut o altercaţie cu mătuşa lui, în vârstă de 54 de ani, pe care a lovit-o cu picioarele la nivelul capului şi corpului. Apoi, bărbatul a stropit-o pe femeie cu benzină, după care i-a dat foc cu o brichetă.
Alertate de martori oculari, echipajele de urgenţă au sosit la faţa locului şi au constatat decesul victimei.
Trupul victimei a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru efectuarea autopsiei medico-legale.
„Probele au relevat că inculpatul este membru de familie al victimei (nepot de frate) şi a premeditat săvârşirea faptei, procurând 5 litri de benzină de la o staţie de carburant, deplasându-se apoi la imobilul în care locuia victima şi acţionând în modul descris mai sus. Având în vedere că inculpatul a incendiat victima cât timp aceasta încă era în viaţă, procurorii au apreciat că omorul a fost săvârşit prin cruzimi”, spune Parchetul.
Individul a fost reţinut, luni, de anchetatori şi a fost dus, marţi, în faţa unui judecător de la Tribunalul Bucureşti, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.