Instalațiile pe cablu, oprite la Sinaia și Azuga din cauza vântului

Telegondola din Sinaia

Instalaţiile de altitudine din Sinaia şi telegondola din Azuga sunt oprite, luni, din cauza vântului puternic a cărui viteză ajunge până la 100 km/oră.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, instalaţiile de transport pe cablu care deservesc domeniul schiabil de la Cota 2.000 nu vor fi pornite luni, în condiţiile în care vântul bate în rafale de 90 - 100 km/h, iar prognozele arată o tendinţă de creştere a vitezei vântului.

În schimb, la Cota 1.000 vântul este slab, iar Gondola Sinaia funcţionează cu public până la ora 17,00.

De asemenea, autorităţile din Azuga au decis să oprească Telegondola, în condiţiile în care viteza vântului depăşeşte 80 km/h.

Iniţial, la staţia superioară a telescaunului care deserveşte pârtia Kalinderu din Buşteni erau rafale puternice de vânt, însă ulterior instalaţia a fost pornită, iar în acest moment funcţionează.

Citește și
salina praid
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Operațiune de salvare la Sinaia pentru un bărbat care a fost găsit dormind beat pe pârtie, complet acoperit de zăpadă
Operațiune de salvare la Sinaia pentru un bărbat care a fost găsit dormind beat pe pârtie, complet acoperit de zăpadă

Un bărbat căutat de salvamontiștii din Sinaia a fost descoperit în timp ce dormea, beat, pe pârtie, complet acoperit de zăpadă. Starea lui era bună, fiind doar obosit și dezorientat.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.