Întârzieri pentru mai multe trenuri din cauza căldurii extreme. La nivelul șinei, temperaturile ajung și la 80 grade Celsius

trenuri

Trenurile vor circula cu o viteză redusă cu 30 - 50 km/h pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Braşov, ca urmare a temperaturilor extreme de 39 - 42 de grade Celsius.

Deoarece la nivelul şinei temperatura ajunge şi chiar depăşeşte 50-80 de grade Celsius, măsura este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi este luată de majoritatea istraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România, susţin reprezentanţii companiei.

"CFR Călători informează că, urmare a temperaturilor extreme de 39 - 42 de grade Celsius care se vor înregistra pe raza mai multor judeţe, aflate sub incidenţa celor două avertizări de temperaturi caniculare de Cod roşu şi Cod portocaliu, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă între 30-50 km/h. Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii de siguranţă, cu reducerea vitezei de circulaţie, deoarece la nivelul şinei temperatura ajunge şi chiar depăşeşte 50-80 de grade Celsius. Restricţiile de viteză aplicate pe calea ferată în zona afectată se vor menţine în intervalul de valabilitate a Codului roşu şi portocaliu de vreme severă în vigoare. În acest context, CFR SA - managerul infrastructurii -, aplică restricţii de viteză, ceea ce generează întârzieri în circulaţia trenurilor pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Braşov", se arată într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în zilele cu temperaturi exterioare caniculare care se înregistrează la nivelul şinei şi cutiei materialului rulant, instalaţiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilaţie.

În condiţiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi în vederea adaptării capacităţii de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie şi să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens.

Citește și
urs
Cum au reușit doi soți din Republica Moldova să scape de un urs care i-a atacat în Slănic Moldova

De asemenea, CFR Călători sfătuieşte pasagerii să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă medicaţia necesară afecţiunilor pe care le au, iar în caz de nevoie să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Restricții de tonaj pe mai multe sectoare de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, luni. Anunțul CNAIR
Restricții de tonaj pe mai multe sectoare de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, luni. Anunțul CNAIR

CNAIR informează participanţii la trafic că luni, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme din mai multe județe.

Cum au reușit doi soți din Republica Moldova să scape de un urs care i-a atacat în Slănic Moldova
Cum au reușit doi soți din Republica Moldova să scape de un urs care i-a atacat în Slănic Moldova

Doi soţi din Republica Moldova au fost răniţi după ce un urs i-a atacat, duminică, lângă o unitate de cazare din staţiunea Slănic Moldova, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.