Inundațiile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Puhoaiele au distrus zeci de gospodării | FOTO

inundatii
Sursa foto: ISU Mureş

12 localităţi din judeţele Arad, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Sibiu au fost afectate de inundaţii, joi, în prezent fiind în desfăşurare intervenţii ale pompierilor în Mureş şi Sibiu, pentru scoaterea apei din zeci de gospodării.

„Astăzi, 22 iunie, în intervalul 07.00-21.00, fenomenele hidrometeorologice prognozate pentru această perioadă au produs efecte în 12 localităţi din 4 judeţe (AR, BN, MS şi SB), zone în care pompierii salvatori au intervenit pentru evacuarea apei din 3 case, 10 curţi, incinta unei instituţii publice şi 22 beciuri. De asemenea, din cauza apei şi aluviunilor adunate pe carosabil, circulaţia rutieră este întreruptă pe un tronson de drum judeţean (DJ 106 SB), însă echipe specializate se află în teren pentru remedierea situaţiei, astfel încât traficul să poată fi reluat în condiţii de siguranţă”, a transmis, joi seară, IGSU, potrivit news.ro.

În prezent, nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale în localităţile afectate de inundaţii. 

La momentul raportării, sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice în judeţele Mureş şi Sibiu. 

Citește și
inundatii
Avertizare cod galben de inundaţii într-un județ din România. Avertismentul meteorologilor

Astfel, în judeţul Mureş intervin peste 40 de pompieri din trei subunităţi de intervenţie în localităţile Târgu Mureş, Sighişoara, Cund, Gogan, Bahnea, Cristeşti, Nazna şi Sâncraiu de Mureş, a precizat ISU Mureş.

Sunt mobilizate o motopompă de mare capacitate şi alte 6 motopompe transportabile şi se intervine la aproximativ 23 de gospodării. În prezent nu sunt persoane care necesită evacuare.  

În judeţul Sibiu, intervin peste 30 de pompieri din trei subunităţi, în localităţile Iacobeni, Netuş, Movile şi Noiştat, fiind mobilizate o motopompă de mare capacitate şi alte 11 motopompe transportabile. 

„În urma unei prime evaluări a situaţiei sunt afectate de inundaţii aproximativ 20 de gospodării. La acest moment nu sunt persoane care necesita evacuare”, a arătat ISU Sibiu.

Joi seară, mai multe localităţi din Mureş şi Sibiu s-au aflat sub avertizare nowcasting Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Rusia refuză ajutorul oferit de ONU oamenilor din zonele afectate de inundaţii după distrugerea barajului Nova Kahovka
Rusia refuză ajutorul oferit de ONU oamenilor din zonele afectate de inundaţii după distrugerea barajului Nova Kahovka

Moscova a refuzat ajutorul oferit de ONU oamenilor din zonele afectate de inundaţii după distrugerea barajului Nova Kahovka.

 

Avertizare cod galben de inundaţii într-un județ din România. Avertismentul meteorologilor
Avertizare cod galben de inundaţii într-un județ din România. Avertismentul meteorologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru judeţul Alba valabilă până luni la ora 03.00.

 

Peste 100 de persoane, evacuate temporar din localitățile afectate de inundații | GALERIE FOTO și VIDEO
Peste 100 de persoane, evacuate temporar din localitățile afectate de inundații | GALERIE FOTO și VIDEO

Peste 100 de persoane au fost evacuate temporar din localităţi afectate de ploile abundente din ultimele zile, efecte importante ale fenomenelor meteorologice nefavorabile înregistrându-se în Caraş-Severin, Dolj şi Gorj.

Stare de urgenţă în Serbia şi în Bosnia din cauza inundaţiilor severe. Ploile torenţiale au prăbuşit poduri | VIDEO
Stare de urgenţă în Serbia şi în Bosnia din cauza inundaţiilor severe. Ploile torenţiale au prăbuşit poduri | VIDEO

Ploile torenţiale care au căzut în ultimele zile au provocat inundaţii severe în Serbia şi în Bosnia. Din acest motiv, autorităţile au declarat, vineri, stare de urgenţă în mai multe zone.

„Unde mă mai culc eu?”. Drama prin care trec oamenii din zonele măturate de inundații
„Unde mă mai culc eu?”. Drama prin care trec oamenii din zonele măturate de inundații

cod roșu de inundații în Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara până sâmbătă, la prânz.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.