Iohannis NU va promulga Legea Referendumului. Ce se întâmplă cu redefinirea familiei

Klaus Iohannis
Inquam

Preşedintele Iohannis evită să îşi anunţe clar poziţia privind referendumul anunţat în mai.

Întrebat ce va face referitor la "Marele miting" anunţat de PSD pentru susţinerea redefinirii familiei în Constituţie, Iohannis a spus:"Nu pot să mă pronunţ despre o chestiune care e momentan doar la nivel de idee".

"Referendumul a fost solicitat de un număr important de cetăţeni şi cu siguranţă atunci când Parlamentul va decide că e nevoie să se ţine. Se va ţine. Aici rolul preşedintelui pare că e în curs de diminuare prin demersurile pe care le face Parlamentul", a declarat şeful statului.

Preşedintele a precizat însă că "Legea Referendumului, aşa cum a ajuns acum la mine, nu va fi promulgată. Eu am oarece nemulţumiri faţă de această lege şi voi solicita opinia Curţii Constituţionale." 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Întâlnire Dragnea-Tăriceanu imediat după ce Iohannis a anunțat că nu o revocă pe șefa DNA
Întâlnire Dragnea-Tăriceanu imediat după ce Iohannis a anunțat că nu o revocă pe șefa DNA

Preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, s-au întâlnit luni, după anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis privind refuzul de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Iohannis nu o revocă pe Kovesi. ”Motivele prezentate de ministrul Justiției nu m-au convins”
Iohannis nu o revocă pe Kovesi. ”Motivele prezentate de ministrul Justiției nu m-au convins”

Codruța Kovesi rămâne în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Decizia a fost anunţată luni de preşedintele României Klaus Iohannis.

Dăncilă, despre colaborarea cu Iohannis: ”Nu vreau să-mi pierd încrederea”
Dăncilă, despre colaborarea cu Iohannis: ”Nu vreau să-mi pierd încrederea”

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat miercuri, referindu-se la colaborarea sa cu preşedintele Klaus Iohannis, că şi-a propus "o bună cooperare interinstituţională", iar aceasta trebuie să se bazeze "pe încredere".

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.