Istoric: Statul român e deja în bună măsură pe model rusesc. Asistăm la o dezoccidentalizare

Aceste partide mainstream au crezut că pot închide jocul electoral, au făcut legi speciale în această direcţie şi au fost convinse că vor ţine populaţia captivă într-un sistem care le va aduce controlul la nesfârşit, mai explică acesta într-un interviu acordat News.ro.

În spatele acestor partide care refuză alternanţa la putere sunt serviciile secrete, justiţia clientelizată, instituţii precum Biserica şi mediul academic, precum şi reţele de afaceri şi de influenţă, membrii tuturor acestor structuri susţinând actualul sistem care le asigură privilegiile. Toate acestea creionează un stat român care se dezoccidentalizează rapid şi urmează tot mai mult modelul rusesc, arată cercetătorul la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.

Istoricul ieşean Dorin Dobrincu, specializat în istoria politică, socială şi religioasă a României contemporane, este şi un activ membru al societăţii civile. Este membru fondator şi preşedinte al Mişcării pentru Dezvoltarea României, militează pentru reforma istrativă a ţării şi a coordonat volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanţă a României“. A scris „O istorie a comunismului din România“ şi „Omul evanghelic“.

România se află într-un moment de răscruce, în care „numărul cetățenilor români care susțin pe față decuplarea României de Uniunea Europeană este în creștere”, avertizează istoricul Dorin Dobrincu. Fenomenul, spune el, a început acum mai bine de un deceniu, dar a prins contur clar în ultimii ani, în special după intrarea în Parlament a formațiunilor populist-ultranaționaliste.

„Cât priveşte scena publică românească, aici aş remarca jocul duplicitar al partidelor politice româneşti mainstream, mă refer în principal la PSD, PNL, dar şi la UDMR, care au clamat că sunt pro-occidentale, dar au apelat tot mai des la măsuri populiste, au capturat şi clientelizat o mare parte din mass-media autohtonă, au patronat o reţea extinsă de corupţie şi incompetenţă. Aceste partide au plecat de la premisa că au un public captiv cu care pot menţine jocul închis, mai ales că au făcut şi legi care să le menţină controlul asupra localităţilor, au toţi preşedinţii de consilii judeţene, cvasitotalitatea primarilor şi membrilor consiliilor judeţene şi locale”, spune Dobrincu.

Istoricul vorbește despre o legătură strânsă între partide, „serviciile de forță, justiția populată cu mandarini și rentieri, instituțiile magice, de la biserici la academii și universități, cu diverse structuri de afaceri sau de influență”.

Potrivit acestuia, multe dintre aceste entități susțin „o ordine care le asigură privilegiile, bunăstarea și prestigiul social”.

Referindu-se la ascensiunea discursului pro-rus în spațiul public românesc, Dobrincu spune că: „Numărul pro-rușilor este în creștere, nu am nicio îndoială.” Unii dintre aceștia sunt „vizibili, nu se ascund”, în timp ce alții aleg discreția. Îi enumeră pe Călin Georgescu — cu „mişcări politice de tip cvasi-religios” — și pe liderii populiști George Simion și Diana Șoșoacă, pe care „ îi vedem detestându-se reciproc sau făcând alianţe temporare”. Mai adaugă nume ca Adrian Severin, Cosmin Gușă și Adrian Năstase, pe care îi plasează într-un „insectar” al adepților autoritarismului cu simpatii estice.

Deși nu există, în opinia sa, o „partidă pro-rusă coagulară”, Dobrincu trage un semnal de alarmă în legătură cu o categorie tot mai influentă: „politicieni, jurnalişti, influenceri, academici şi rezervişti din serviciile secrete şi din armată care aderă la autoritarism” și care „subminează harnic democraţia liberală”. El avertizează că „ne putem imagina că, într-un context favorabil Rusiei, aceşti oameni vor schimba tabăra fără reţinere”.

În privința viitorului apropiat, istoricul nu este optimist. „Statul român este deja în bună măsură pe model rusesc, cu o clasă politică în derivă, cu o putere crescândă a structurilor de forţă, cu o mass-media controlată în mare parte.” Acesta mai spune că asistăm la „o dezoccidentalizare nu doar la nivelul statului, ci și al societății”.

Plecatul masiv al românilor în Vest nu a avut doar efecte benefice. Dobrincu observă că, pe lângă „imitarea unor idei și practici din societățile-gazdă”, a apărut și o „frustrare” care a alimentat „complexe de inferioritate” și apoi „complexe de superioritate bazate pe plăsmuiri”. Acest climat a dus la „frustrări, conspiraţii şi revanşism, teren propice pentru apariţia şi extinderea susţinerii unor mişcări politice extremiste”.

În tot acest peisaj, ideea stabilității „cu orice preț” devine periculoasă. „Aceasta este o capcană, un drum spre dezangajare”, avertizează el. Cei care o susțin — „politicieni, prelați, academicieni, jurnaliști, influenceri” — aleg confortul personal în detrimentul binelui comun.

În final, istoricul trage o concluzie sumbră: „Există segmente largi ale societății, probabil în mai mare măsură printre slujitorii statului, care ar fi dispuse, pentru apărarea propriilor interese, să abandoneze, să prăbușească binele comun”. Un exemplu relevant este cel al „specialilor”, spune istoricull, despre care afirmă că „pentru ei, echitatea este doar un cuvânt bizar, iar reformele și proiectele de dezvoltare pot fi blocate fără remușcări”.