Jaf ca-n filme la Suceava. Momentul în care 3 hoți fură o geantă cu bani dintr-o mașină

×
Codul embed a fost copiat

Jaf ca în filme joi dimineață, la Suceava! Trei indivizi au furat o geantă plină cu bani din maşina unui bărbat care istrează o casă de schimb valutar.

Totul s-a petrecut foarte repede, chiar sub privirile mai multor trecători care au încercat să îi oprească pe hoţi, dar nu au reuşit. Cei trei au fost surprinşi de camerele de supraveghere din zonă, iar poliţiştii încearcă acum să dea de urma făptaşilor.

În imagini se observă cum indivizii, cu un alt autoturism se apropie fix de maşină ului casei de schimb valutar. Unul dintre, cu mănuşi şi cu faţa acoperită cu o mască se apropie de maşină şi începe să forţeze portbagajul. În imagini se mai poate vedea cum acesta ia o geantă şi în mare viteză pleacă spre maşina în care era aşteptaţi de ceilalţi doi.

Abia atunci trecătorii şi-au dat seama de jaf şi au fugit spre maşina suspecţilor însă nu au reuşit să îi oprească. Păgubitul a sunat imediat la 112 şi a povestit că a rămas fără o sumă importantă de bani, în timp ce se afla la sediul unei bănci.

Poliţiştii au vorbit cu toţi martorii şi încearcă acum să dea de urma suspecţilor.

Citește și
jaf galati
Momentul în care un bărbat din Galați își înscenează propriul jaf. Ce voia să ascundă

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Jaf de amploare la BRD Iași. Doi angajați, suspectați că au sustras 2 milioane de Lei
Jaf de amploare la BRD Iași. Doi angajați, suspectați că au sustras 2 milioane de Lei

Doi angajaţi ai BRD Iaşi sunt cercetaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că au sustras din tezaurul băncii suma de 2 milioane de lei.

Momentul în care un bărbat din Galați își înscenează propriul jaf. Ce voia să ascundă
Momentul în care un bărbat din Galați își înscenează propriul jaf. Ce voia să ascundă

Un bărbat din Galați și-a înscenat propria tâlhărie, după ce furase de lafirma la care era angajat suma de 9.500 de lei și aparatură electronica. Individul a fost ajutat de un adolescent de 17 ani.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.