Klaus Iohannis, la recepția Ambasadei SUA: Parteneriatul Strategic va continua să ghideze politica externă a României

Recepţia Ambasadei SUA de Ziua Independenţei
Inquam Photos / George Calin

Klaus Iohannis a afirmat, la recepţia de miercuri oferită de către ambasada SUA la Bucureşti cu ocazia aniversării Zilei Independenţei, că ţara noastră va asigura cele mai bune condiţii pentru o prezenţă „consistentă” a trupelor americane în România.

 

Astăzi, în imediata proximitate a României, Rusia acţionează împotriva principiilor fundamentale ale Cartei ONU. Suveranitatea teritorială a Ucrainei, dreptul său la o politică externă independentă şi chiar dreptul său la existenţă sunt negate explicit. Ne confruntăm cu încercări unilaterale de a rescrie, reinterpreta sau aplica selectiv principii de bază ale ordinii internaţionale, în vederea întoarcerii la o epocă a sferelor de influenţă, în care Moscova să poată stabili discreţionar gradul de libertate, de suveranitate şi traseul frontierelor vecinilor săi. Alături de partenerii noştri europeni, de cei transatlantici şi de pe tot globul, Statele Unite şi România au acţionat şi continuă să acţioneze în sprijinul Ucrainei şi al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre. În particular, Republica Moldova se confruntă cu atacuri hibride fără precedent la adresa stabilităţii şi a rezilienţei sale, atacuri provocate şi susţinute de Federaţia Rusă”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 247-a aniversări a Zilei Independenţei, scrie News.ro.

Şeful statului a adăugat că „împreună, România şi Statele Unite sprijină Ucraina şi Republica Moldova pentru asigurarea securităţii, a stabilităţii şi a parcursului lor european, ca democraţii şi economii reziliente”.

Sprijinirea lor înseamnă întărirea securităţii regionale şi transatlantice, a securităţii României şi a cetăţenilor români. În acest cadru strategic, salut, şi cu acest prilej, decizia Statelor Unite de a elabora o Strategie privind Securitatea Mării Negre, la care România a contribuit conceptual în mod substanţial. Această strategie este bazată pe o abordare cuprinzătoare în plan politic, în planul securităţii, al cooperării economice, al securităţii energetice şi al rezilienţei democratice. Este viziunea pe care România o împărtăşeşte şi pe care am promovat-o activ în dialogul nostru cu Statele Unite, dar şi la nivelul Uniunii Europene, al NATO şi în dialogul în plan regional”, a completat preşedintele Iohannis.

Acesta a mai precizat că „Marea Neagră poate şi trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa şi Asia Centrală, devenind un spaţiu al securităţii şi al prosperităţii pentru statele riverane şi nu numai”.

Citește și
klaus iohannis summit
Klaus Iohannis: ”Rusia este și va continua să fie amenințarea imediată și cea mai directă” VIDEO

În acest context regional şi internaţional complicat, România va continua să fie un factor de stabilitate, un contribuitor la rezilienţa şi securitatea regiunii Mării Negre şi un participant activ la dezvoltarea şi întărirea relaţiei transatlantice. Alături de calitatea ţării noastre de membru al Uniunii Europene şi Aliat în cadrul NATO, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite va continua să ghideze, în mod consecvent, politica externă şi de securitate a României. Salut şi cu această ocazie angajamentul ferm anunţat de preşedintele Biden de a apăra fiecare centimetru de teritoriu Aliat. Ca manifestare concretă a acestui angajament, mii de militari americani se află astăzi în România, contribuind, alături de camarazii lor români, zi, olandezi, belgieni şi din alte naţiuni aliate, la asigurarea securităţii noastre, dar şi a spaţiului euroatlantic. Vă asigur de deplina cooperare a autorităţilor române în crearea celor mai bune condiţii pentru o prezenţă persistentă, chiar permanentă, în România, a forţelor principalului nostru Partener Strategic”, a mai spus şeful statului.

El a subliniat că „evoluţiile din ultimul an au evidenţiat cu claritate importanţa eliminării dependenţelor de actori cu valori şi interese diferite de ale noastre, dispuşi să instrumentalizeze aceste dependenţe împotriva noastră”.

Mai ales în domeniul energiei, crearea de alternative sigure, non-poluante şi scalabile reprezintă o prioritate. Proiectul vizând Centrala de la Cernavodă şi cel al centralei cu reactoare modulare mici de la Doiceşti sunt emblematice pentru colaborarea dintre România şi Statele Unite în domeniul securităţii energetice. Salut încă o dată anunţul făcut de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la Summitul G7 de la Hiroshima cu privire la sprijinul Statelor Unite şi al Japoniei, al partenerilor Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite de până la 275 de milioane de dolari pentru acest proiect. Acest anunţ, alături de scrisorile de interes din partea US EXIM şi US International Development Finance Corporation pentru un sprijin suplimentar de până la 4 miliarde de dolari, aduc România în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluţionare a energiei nucleare. Implementarea cu succes a proiectului reactoarelor modulare mici în parteneriat cu Statele Unite va permite producţia de energie curată şi va spori securitatea energetică, nu doar pentru România, ci pentru întreaga regiune a Mării Negre”, a completat Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că trebuie continuată consolidarea cooperării economice şi comerciale între România şi SUA pentru a depăşi „recordul atins anul trecut, de 5,13 miliarde de dolari”.

„Cooperarea noastră strategică se bazează şi pe dezvoltarea continuă a relaţiilor interumane. În acest scop, România va continua colaborarea activă cu partenerii americani în vederea atingerii obiectivului nostru comun de includere a ţării noastre în Programul Visa Waiver. În încheiere, în numele României şi al meu personal, doresc să le urez tuturor prietenilor noştri americani: Happy 4th of July! Happy Independence Day!”, a concluzionat Preşedintele României.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
S-a adoptat legea interzicerii cumulului pensie-salariu. Cei din BNR, ANRE, ASF, ANCOM, aleșii și medicii sunt exceptați
S-a adoptat legea interzicerii cumulului pensie-salariu. Cei din BNR, ANRE, ASF, ANCOM, aleșii și medicii sunt exceptați

Deputații au adoptat, miercuri, legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul, iar actul normativ va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis urmând apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.

Klaus Iohannis: ”Rusia este și va continua să fie amenințarea imediată și cea mai directă” VIDEO
Klaus Iohannis: ”Rusia este și va continua să fie amenințarea imediată și cea mai directă” VIDEO

Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Klaus Iohannis: Ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, pe care le putem depăşi doar dacă rămânem uniţi
Klaus Iohannis: Ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, pe care le putem depăşi doar dacă rămânem uniţi

Provocările de securitate din această perioadă sunt "fără precedent" şi pot fi depăşite doar prin unitate, a transmis, luni, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.

Klaus Iohannis: Autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia
Klaus Iohannis: Autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, că autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia, unde liderul Wagner a pornit o revoltă militară.

Legea prin care se suspendă activitatea localurilor dacă comercializează băuturi alcoolice minorilor, promulgată
Legea prin care se suspendă activitatea localurilor dacă comercializează băuturi alcoolice minorilor, promulgată

Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care completează legea 61/1991 şi care prevede sancţionarea cu amendă şi suspendarea activităţii localurilor publice pentru comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice către minori.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.