La Timișoara, au sosit primele două autobuze electrice din lotul celor 44 cumpărate cu bani europeni

autobuze electrice timisoara
STP Timișoara Forum

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţă, luni, că au sosit primele două autobuze electrice din lotul celor 44 achiziţionate de Ministerul Dezvoltării printr-un proiect european.

Alte două mijloace de transport vor ajunge în curând. Autobuzele vor intra pe traseu din luna februarie.

”Primele două autobuze au ajuns în seara asta la Timişoara. Încă două sunt pe drum şi le aşteptăm să ajungă în câteva zile. În ianuarie urmează probe şi verificări tehnice, instruirea personalului, recepţia şi înmatricularea autobuzelor. Dacă nu sunt probleme tehnice, din februarie, vom putea circula cu ele. În total, sunt 44 de autobuze electrice cumpărate prin fonduri europene, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării. Cu fonduri europene schimbăm toată flota de transport public: 150 de autobuze electrice, tramvaie şi troleibuze”, a scris, luni, Dominic Fritz, pe Facebook.

Cele 44 de autobuze electrice pentru Timişoara, având fiecare lungimea de 18 metri, costă, împreună cu 15 staţii de încărcare rapidă şi 44 de staţii de încărcare lentă, 193 de milioane lei cu TVA.

Citește și
Nicusor Dan
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Președintele Nicușor Dan: „Trebuie să lămurească și să ia măsurile”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi istraţiei a început demersurile pentru cumpărarea lor pe bani europeni încă din februarie 2019, dar prima licitaţie a eşuat. În vara lui 2021, în august, a fost anunţat câştigătorul licitaţiei care a fost reluată, firma Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret AS din Turcia, şi a fost semnat contractul cu Primăria Timişoara.

Recent, primarul Dominic Fritz a anunţat că a fost aprobată cererea de finanţare prin PNRR pentru alte 55 de mijloace de transport noi electrice pentru Timişoara.

Noile autobuze au ca şi culori galben şi negru, ele nu mai sunt alb-violet la fel ca celelalte mijloace de transport în comun care curculă acum la Timişoara. Fosta istraţie a ales iniţial culorile alb-violet, însă actuala istraţie a decis să le schimbe în galben-negru.

Și Bucureştiul va avea 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice noi

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat pe 19 decembrie că municipiul Bucureşti va avea 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice noi.

”Bucureştiul va avea 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice noi. Transportul în comun va deveni astfel mai atractiv atât pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru turişti”, a anunţat primarul general.

Potrivit lui Nicuşor Dan, comisia de evaluare a finalizat analiza ofertei depuse de firma Solaris pentru achiziţia a 100 de troleibuze cumpărate cu fonduri nerambursabile de la Agenţia Fondului pentru Mediu.

”Raportul final va fi trimis către ANAP pentru validare, iar mai apoi va fi atribuit câştigătorului licitaţiei. Termenul de livrare pentru cele 100 de troleibuze este de 22 de luni de la semnarea contractului”, a mai transmis primarul.

Acesta precizează că cele 100 de troleibuze noi, din gama de 12 m, vor avea podeaua complet coborâtă, spaţiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilităţi, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS, sistem de informare audio-video, aer condiţionat şi au o autonomie minimă de 20 de km.

Garanţia funcţionării va fi de 300.000 km de la data recepţiei sau 5 ani pentru troleibuz în ansamblu şi pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreţinerea planificată, consumabilele şi manopera efectuată în această perioadă, transmite news.ro.

”De asemenea, a fost finalizată şi etapa de evaluare a ofertelor pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice. Ca urmare a verificării modalităţii de îndeplinire a cerinţelor din caietul de sarcini si ulterior aplicării criteriului de atribuire, contractul a fost atribuit ofertantului KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S”, a mai transmis primarul. Potrivit acestuia, contractul poate fi semnat după expirarea perioadei de 10 zile de depunere a contestaţiilor, iar termenul de livrare este de 10 luni de la semnarea contractului.

Autobuzele vor avea o autonomie de 522.49 de kilometri între două încărcări succesive, tracţiune complet electrică, baterii cu acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, lungime de 12 metri, trei uşi duble şi aer condiţionat.

Valoarea totală a contractului este de 293 milioane de lei fără TVA, iar finanţarea provine din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR).

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Președintele Nicușor Dan: „Trebuie să lămurească și să ia măsurile”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Președintele Nicușor Dan: „Trebuie să lămurească și să ia măsurile”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Nicușor Dan a trimis Corpul de Control la Salina Praid. „E o situaţie gravă care putea să fie prevenită”
Nicușor Dan a trimis Corpul de Control la Salina Praid. „E o situaţie gravă care putea să fie prevenită”

Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat sâmbătă Salina Praid, închisă în urma inundațiilor. El a anunțat că a solicitat trimiterea Corpului de Control pentru a stabili „vinovații” în această situație care, potrivit lui, putea fi evitată.

Recomandări
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la Salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.