Lăsat nesupravegheat, un copil de aproape 3 ani a căzut de la etajul patru, în Gorj

geam, casa
Shutterstock

Un copil de aproape 3 ani din judeţul Gorj a ajuns, miercuri, la spital după ce a căzut de la etajul patru. El era acasă cu mama sa care nu l-a supravegheat.

Copilul s-a urcat pe un ATV de jucărie, apoi pe geamul care era deschis şi a căzut. Mama l-a transportat la spital.

”În după-amiaza aceasta, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizati prin apelul 112 de un medic în cadrul Spitalului Orăşenesc Rovinari, cu privire la faptul că, la unitatea spitalicească s-a prezentat o femeie de 31 de ani, din localitate, împreună cu fiul sau, de 2 ani şi 9 luni, despre care mama sa a comunicat că a căzut de la et. 4, din imobilul unde locuiesc”, a transmis, miercuri seară, IPJ Gorj, conform news.ro.

Echipa operativă care a constatat că, în timp ce copilul se afla la domiciliu împreună cu mama sa, fiind lăsat nesupravegheat, a căzut pe gemul sufrageriei de la et. 4 al blocului.

Copilul s-a urcat pe geamul care era deschis, după ce, în prealabil, s-a urcat pe un ATV de jucărie.

Citește și
tiktok
MApN avertizează: o dezinformare virală pe TikTok susține fals că România ar trimite trupe în Ucraina

”Băieţelul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Rovinari, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, ulterior fiind transportat cu un echipaj medical la Spitalul Judeţean nr. 1 Craiova, unde urmează să-i fie efectuate investigaţii suplimentare”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au precizat că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
MApN avertizează: o dezinformare virală pe TikTok susține fals că România ar trimite trupe în Ucraina
MApN avertizează: o dezinformare virală pe TikTok susține fals că România ar trimite trupe în Ucraina

Ministerul Apărării atrage atenţia, vineri, asupra unei noi dezinformări, pe platforma de comunicare digitală TikTok, referitoare la aşa-zise „dovezi” ale unei decizii luate la nivelul conducerii statului român de a trimite trupe în Ucraina.

Autoritățile au găsit soluția la problema urșilor: Ajută oamenii să își cumpere garduri electrice
Autoritățile au găsit soluția la problema urșilor: Ajută oamenii să își cumpere garduri electrice

istraţia Fondului pentru Mediu a aprobat fonduri de peste 2,5 milioane lei, care vor fi acordate populaţiei pentru instalarea de garduri electrice sau alte dispozitive similare.

Accident „deosebit de grav” în Iași. Un autocar cu 28 de oameni a lovit un TIR. A fost activat Planul Roșu
Accident „deosebit de grav” în Iași. Un autocar cu 28 de oameni a lovit un TIR. A fost activat Planul Roșu

Un accident în care au fost implicate un autocamion şi un autocar în care se aflau 28 de persoane s-a produs vineri, la Leţcani, în judeţul Iaşi. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.